Florin "altă întrebare" Iordache schimbă legile Justiției, după precedentul din cazul Dragnea

Florin "altă întrebare" Iordache schimbă legile Justiției, după precedentul din cazul Dragnea

Judecătorii vor trebui să îşi motiveze deciziile în cel mult 90 de zile de la pronunţare. Comisia parlamentară specială pentru legile Justiției a doptat, marți, cu majoritate de voturi, un amendament al PSD la alegea 304/2004 privind organizarea judiciară.

”Hotărârile judecătoreşti trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării. În cazurile temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile de cel mult două ori”, se arată la alineatul (3) al articolului 16 din legea 304/2004, potrivit news.ro.

Președintele comisiei, Florin Iordache, a argumentat că în prezent, în lipsa unei astfel de reglementări, sunt cazuri în care judecătorii ajung să iasă la pensie fără a redacta motivările deciziilor luate.

Aceste schimbi vin după ce Dragnea a așteptat motivarea judecătorilor un an de zile, în dosarul Referendumul. Liderul PSD a denunţat această situaţie, afirmând că lipsa motivării îl pune în imposibilitatea de a contesta la CEDO decizia.