Foşti deţinuţi de la Gherla povestesc chinurile îndurate sub comanda torționarului Istrate: Lovea cu ciocanul în tălpi

Mai mulţi foşti deţinuţi de la Penitenciarul Gherla, condus la sfârşitul anilor ’50 de torţionarul Constantin Istrate, povestesc despre chinurile îndurate atunci, amintind de bătăile cu ciocanul în tălpi şi de prizonieri care au fost omorâţi.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a solicitat, marţi, Parchetului ICCJ începerea urmăririi penale în cazul lui Constantin Istrate (88 de ani), fost locţiitor al comandantului de la Colonia de Muncă Oneşti şi fost locţiitor al comandantului de la Penitenciarul Gherla pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.

Potrivit IICMER, Istrate a fost descris de foştii deţinuţi politici drept unul dintre cei mai cruzi torţionari din penitenciarele comuniste, prin duritatea regimului de detenţie aplicat, făcându-se vinovat de decesul a 217 deţinuţi, din care 216 la Penitenciarul Gherla.

„La Gherla avusese loc o aşa-zisă revoltă a frontieriştilor, când am ajuns. Au bătut cu picioarele de pat demontate în uşi de ziceai că le sparg. Şi au cerut să vină comandantul, să se revină la un regim de detenţie mai uman, să li se dea pachete, medicamente, nu ştiu ce. Au adus pompierii cu furtune de apă ca să-i stropească, să-i ude. Şi se-auzeau ţipetele până în centrul oraşului, căci penitenciarul e relativ aproape de centru, la 200 – 300 de metri. Şi se auzea vuietul ăla, cum urlau deţinuţii. Atunci au lansat zvonul în oraş că închisoarea a luat foc, că-i un incendiu, şi de-aia trec pompierii. Dar Istrate o pus pe terasa de la pavilionul II parter o puşcă mitralieră din-aia cu două picioruşe şi-a tras, a luat la secerat faţada închisorii şi se zice că un om ar fi murit şi încă vreo câţiva ar fi fost răniţi de gloanţele trase de acest criminal, care au ricoşat din paturile metalice”, povesteşte Octavian Bjoza, potrivit unui document publicat de iiccr.ro.

Potrivit unui alt fost deţinut Alexandru Maier, „frontieriştii, care au fost în acea cameră mare, au aruncat obloanele şi-au dat jos şi exhaustoru’. Şi-atuncea au pus scara asta de pompieri şi-o urcat căpitanul Istrate cu pistol automat şi a tras pe geam. După două sau trei zile, am fost în camera aceea şi-am numărat şapte cartuşe pe care le-a tras… că o prins ricoşeu din tavan şi o lovit în perete. Atunci i-a lovit pe doi care erau în geam…”.

Despre cruzimea tratamentelor aplicate de Constantin Istrate, fostul deţinut Octavian Bjoza aminteşte bătăile cu ciocanul în tălpi.

„Şi ne opreşte şi ne duce în camera ofiţerului de serviciu. Ofiţer de serviciu era gardianul Stan, din Mintiu Gherlii de loc. Şi zice Istrate: ‘Bine, mă, păi voi vreţi să mă băgaţi în puşcărie alături de voi? Păi voi n-aveţi grijă de sănătatea voastră, mă? Păi, desculţi, mă? De ce nu v-aţi pus, mă, ciorapi? Voi vreţi să vă-mbolnăviţi, să muriţi p-aici, mă? Să mă băgaţi pe mine în puşcărie lângă voi, mă?’ Zicea aşa în bătaie de joc, că mureau pe capete săracii. ‘Ia stai să-ţi dau eu ciorapi, mă, dacă n-ai!’. Şi ne-a aşezat pe burtă, pe mozaicul încăperii, ne-a pus să ridicăm de la genunchi picioarele în sus cu tălpile apropiate şi să stăm cu capul pe mâini. A luat ciocanul cu care bătea gratiile de la ferestre la predare şi la primire, ca să vadă dacă cineva în timpul zilei sau nopţii nu le-a tăiat să fugă. Da’ cu ce să le tai? Şi-ai noştri aveau atâta demnitate în ei, încât nici dacă ne deschideau uşile nu fugeam. Spuneam că să vină să-şi ceară iertare de la noi dacă vor să plecăm acasă… Aşa eram de naivi, pe undeva. Ei, şi cu ciocanul cu care bătea în gratii, care era un cilindru de stejar cu dimensiunile de 20 de centimetri lungime şi un diametru de vreo 10, şi o coadă lungă cam de 1.20 metri, făcută din carpen sau salcâm, lemn fibros care nu se rupe. S-a dat în spatele meu şi a-nceput să dea cu ciocanul în tălpi cum dai cu toporul când tai lemne. Mi-a spus: ‘Scoate bocancii!’ În gândul meu zic: ‘Aoleo, ce-o să mă doară acum’. La un moment dat, după ce-am scos un bocanc, zice: ‘Nu, unul lasă-l!’ M-am gândit: ‘Bă, ăsta mai are un pic de suflet în el, probabil’. Şi căutam când mă lovea să împing piciorul cu câţiva milimetrii, un pic mai sus ăla cu bocancul ca să preia el lovitura, dacă se putea.Şi îmi trage 25 de lovituri. Simţeam cum trupul se contractă şi mi se părea că din contracţia aceea parcă săream de la pardoseală câţiva centimetri, o palmă, că pentru o clipă, pentru o fracţiune de secundă, înving gravitaţia. Parcă simţeam cum sar, mă opresc, şi iară cad. Lovea, se contractau muşchii, săream parcă. Şi zice: ‘Ia uite Stane, banditul nu că nu ţipă, da’ nici nu icneşte! Ia stai, bă, să-mi dau vestonul jos. Ia pune vestonul acolo în cuier să-i mai trag o porţie’. După 50 de lovituri a trebuit să cheme din celulă pe cineva cu o pătură şi m-a târât în celulă. Când am ajuns, ăi care aveau vechime de ani de zile au întrebat imediat: ‘Te-o lovit peste bocanc?’ Eu fericit: ‘Da!’. ‘Scoate-l repede! Rupeţi-l! Distrugeţi-l! Tăiaţi-l! Scoate-l repede că altminteri e groaznic, te strânge ca-ntr-o menghină şi o să ai dureri cumplite!’. Nu l-am mai putut scoate deja… Şi durerile erau groaznice. Atunci cu o coadă de lingură ascuţită mi-au tăiat cusăturile bocancului şi-au crăpat pielea, şi aşa, sacrificând bocancul, au reuşit să mă salveze de-acele dureri extraordinare”, mai arată Octav Bjoza.

Un alt fost deţinut, Costică Budu, povesteşte că 20 de persoane mâncau dintr-o pâine de două kilograme.

„La Gherla, acolo închisoare, mamă Dumnezeule! Istrate, Şomlea şi cu Cârciu, care-i mort, şi nu-i mai ţin minte pe toţi… Şi bataie ce-am luat! Ghioaga pe noi era mereu. Trebuia să stai sfânt. Dacă ne ducea la plimbare, pe scări, de sus de la 4, apoi la fiecare colţ de etaj stăteau cu ghioaga şi dăi. Trebuia să fugi tare să scapi. Şi aveam bătrâni care nu mai puteau să fugă (…). Nu puteai să faci nici o mişcare, nimic, atât doar: şters, veceu, tinetă. Era tinetă înăuntru, nu te scotea la veceu decât odată pe zi, dimineaţa. Foamea!? Nu mai zic de foame, că era zi de zi. Dacă 20 de inşi mâncam dintr-o pâine de 2 kile. Deci nu-ţi venea nici o sută, că o tăia cu cuţitu şi se mai fărâma. Şi la 1.00 îţi trântea o varză din aia. Şi când eşti tânăr mănânci mai mult. Bătrânii, săracii, ziceau că le ajunge, dar vai de capul ei de mâncare, că nu era consistentă”, spune Costică Budu

Un alt fost deţinut, Alexandru Jauca, susţine că perioada cea mai grea în penitenciarul Gherla a fost când era şef locotenentul Constantin Istrate.

„La Gherla bătăuşi erau toţi. Şi gardienii. Cel mai feroce la Gherla în perioada când am fost eu era locotenentul Istrate. De altfel, de locotenentul Istrate vorbeşte şi Paul Goma cu cartea lui despre Gherla. Povesteşte ce bătaie a luat din cauză că i-a găsit o bucăţică de hârtie, ceva. Pentru chestia asta l-a bătut cu vâna de bou”, arată Alexandru Jauca.

Fostul deţinut Traian Merca povesteşte şi el despre cruzimea bătăilor aplicate.

„Era unu Tudoran şi cu (Constantin) Istrate, adjunctul comandantului închisorii. Puneau oamenii pe scaun întins, doi ţâneau de mâini, doi de picioare, şi alţii doi dă-i la fund. Puneau un cearceaf ud şi dădeau. Vă spun că era fundul la câţiva, ferfeniţă. Cum baţi şniţelul aşa era fundul la oameni. Io am văzut asta. Şi unul ştiu că o fost informator şi n-o mai vrut să fie, şi l-or bătut de l-or aruncat în cameră ca omul mort. Şi se uita pe vizetă şi care cum vedea că merge să-i deie o mână de ajutor sau să-i deie ceva îl lua şi pe el”, a povestit Traian Merca.

Deţinuţii erau chinuiţi şi umiliţi şi când făceau duş, după cum relatează Vasile Pânzariu.

„Da, înainte de revoluţia din Ungaria am ajuns în Gherla. Am prins acolo şi greva frontieriştilor din 1958, când Istrate o tras înăuntru, în camera mare unde erau frontieriştii, şi a împuşcat un maghiar în burtă. Ei, după aceea s-o introdus pedeapsa cu bătaia pentru orice mişcare. Îţi fărâma’ oasele, te scotea’ să te speli la baie şi pe trepte erau gardieni până jos. Şi cu ciomege, cu lemne de mătură: ‘Arde-i! Dă-i!’… şi desculţ te lua, nu dădea’ voie să fii îmbrăcat. Când mergeai, treceai prin culoarul ăsta cu gardieni şi: Poc!.. Mergeai mai repede, luai mai multe, stăteai mai încet, tot multe luai! Şi când ajungeai, tot pocnit, dădea’ drumu’ la apă să te speli rapid. Şi dădea drumu’ când la apa caldă, când la apa rece, şi când erai cu săpunu’ tăt pe tine: ‘Hai! Pas alergător! Dă-i drumu’ înapoi!’… Nişte chestii…”, spune Pânzariu.