Fostul jucător al Rapidului, Adrian Iencsi, s-a ales cu o suspendare pe 3 luni la volan. Actualul antrenor al echipei CS Voluntari a fost prins băut la volan sâmbătă dimineață în Capitală.
După ce l-au urmărit în trafic pentru că nu ar fi oprit la semnalele luminoase, agenţii rutieri au avut o dublă surpriză: au constatat că şoferul era nimeni altul decât cunoscutul fotbalist Adrian Iencsi, iar acesta mirosea puternic a alcool.
Adrian Iencsi circula pe bulevardul Unirii, când poliţiştii i-au făcut semn să tragă pe partea dreapta. Jucătorul şi-a continuat drumul încercând să-i dribleze pe agenţii de la rutieră, însă fără succes. Poliţiştii au reuşit să-i blocheze maşina chiar în apropierea casei acestuia.
”E o simplă chestie, am luat o simplă amendă și atâta tot. Nu e niciun fel de problemă”, a declarat antrenorul.
”Nu a oprit la semnalul poliției rutiere, fiind necesară urmărirea și prinderea acestuia, respectiv imobilizarea. A fost testat și a indicat 0,39mg/litru alcool pur în aerul expirat”, potrivit comisarului de la Brigada Rutieră București, Ionuț Vlăsceanu.
Aşa că acum Adrian Iencsi a rămas pieton timp de trei luni.