Fostul manager de la "Marie Curie": Aştept să fiu pus în funcţie, am recâştigat postul în instanţă

Fostul manager de la "Marie Curie": Aştept să fiu pus în funcţie, am recâştigat postul în instanţă
Foto: gandul.info

Medicul Gabriel Smărăndache – demis anul trecut, de Eugen Nicolăescu, de la şefia Spitalului „Marie Curie” din Capitală – a declarat marţi seară, că şi-a recâştigat postul în instanţă şi că aşteaptă să fie repus în funcţie.

„Aştept să fiu pus în funcţie, respectându-se o hotărâre judecătorească. Deocamdată, sunt fostul manager al spitalului, dar am recâştigat postul”, a declarat doctorul Smărăndache, pentru Gândul.

Medicul a precizat că a decis să atace în instanţă decizia lui Nicolăescu de a-l demite pe motiv că aceasta era ilegală.

„În momentul în care am fost demis, eram în concediu medical. Suferisem un accident rutier. Ministrul din acea perioadă a găsit o metodă de a scăpa de mine. Am fost urmat la conducerea spitalului de un membru de partid. Nu s-a pus niciodată problema că spitalul nu funcţiona. În acea perioadă, nu puteam să mă apăr în deplinătatea puterilor mele. Am dat un comunicat de presă şi am vorbit cu câţiva jurnalişti. Cam asta a fost comunicarea mea pe acest subiect în acea vreme”, a spus Smărăndache.

Fostul manager de la „Marie Curie” susţine că i s-au pus „în cârcă tot felul de lucruri”, drept argumente pentru demitere.

„Sunt nevinovat. Îmi doresc să se respecte legea şi să se facă o reparaţie morală”, a mai menţionat fostul şef de la Spitalul Marie Curie.

Gabriel Smărăndache a fost demis de la conducerea Spitalului „Marie Curie”, în iulie 2013, de ministrul de atunci al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Nicolăescu a explicat atunci că în urma unor controale la „Marie Curie” au fost constatate deficienţe de management, el precizând că secţiile de chirurgie cardiovasculară şi de terapie intensivă neonatologie din spital, deşi dotate la standarde europene, nu sunt în funcţiune.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`