„Furtuna electrică”, premieră în România. Procedura care a salvat viața unui pacient cu infarct miocardic acut

„Furtuna electrică”, premieră în România. Procedura care a salvat viața unui pacient cu infarct miocardic acut
Sursa foto: Freepik

O procedură medicală a fost efectuată, în premieră, în România. Un pacient de 62 de ani, cu infarct miocardic acut, a fost salvat prin procerdura de ablatie de tahicardie ventriculară (furtuna electrica) cu suport hemodinamic, efectuată de o echipă de medici de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, potrivit Adevărul.

Premieră în România

Pacientul a ajuns la Institutul Inimii din Cluj cu infarct miocardic acut, cu o prezentare destul de târzie, după 24 de ore de la debutul simptomelor.

Medicul Răzvan Mada a spus că i s-au făcut toate procedurile standard.

„Săptămâna aceasta la Institutul Inimii Cluj-Napoca s-a efectuat în premieră națională prima ablatie de tahicardie ventriculară (furtuna electrica) cu suport hemodinamic (ECMO). Mulțumiri celor care au făcut posibil ca astfel de intervenții sa poată fi efectuate în spitalul nostru și celor care au fost implicati direct sau indirect în procedură”, a scris medicul într-o postare.

„Inițial a fost binișor, dar a început să facă aritmie amenințătoare de viață, tahicardii ventriculare repetate, care nu au răspuns la medicamente. (…) A ajuns să fie intubat ca să se liniștească din punct de vedere electric”, a mai adăugat el, pentru Agerpres, citat de Adevărul.

Starea pacientului continua să se agraveze, așadar s-a apelat la această procedură, în premieră.

„Singura soluție pentru a-l salva era o procedură mai deosebită, numită ablație de tahicardie ventriculară (furtună electrică), care este practic cea mai complexă și mai dificilă procedură din electrofiziologie, cu gradul cel mai mare de complexitate și de risc”, a explicat doctorul.