Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 68. Cea mai recentă victimă a epidemiei este o femeie de 58 de ani din judeţul Galaţi. Aceasta avea condiţii medicale preexistente şi nu fusese vaccinată antigripal.
Săptămâna aceasta, în România a fost declarată oficial epidemie de gripă, după ce autoritățile au stabilit că ultimele trei săptămâni au fost epidemice, adică numărul cazurilor de gripă a fost cu 20% mai mare decât cel anticipat.
”Avem recomandări pentru populație. Gripa avem în fiecare an, nu cred că e cazul să ne panicăm, doar să aplicăm măsurile pe care le-am comunicat încă de la debutul sezonului gripal. Regulile: consultarea medicului de familie, izolarea voluntară la domiciliu, igiena mâinilor, purtarea echipamentului de protecție adecvat, vaccinarea. Copiii să evite colectivitățile!”, a declarat miercuri Ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului „Matei Balş” din Capitală, insistă că igiena personală este extrem de importantă: trebuie să folosim apa și săpunul, să nu strănutăm în mână, să folosim masca de protecție (care NU se poartă sub nas).
Cursurile pot fi suspendate în școlile în care se înregistrează un absenteism, din cauza gripei, de peste 20%.
”Nu vorbim de un virus cu mutații. Slavă Domnului că vine o vacanță! Dacă lumea înțelege să nu-și ia copiii și să-i ducă în mall-uri, e un lucru bun. Dacă nu vor înțelege asta, vom avea un nou vârf de îmbolnăviri. Recomandarea noastră e ca în perioada asta să-i ducă la bunicul, la bunica, în altă parte, dar nu în mall-uri sau unde e aglomerație”, a mai declarat Streinu Cercel.