Gară pentru trei: Copilul stă în ger, iar părințiii fac sex în sala de așteptare (FOTO)

Situaţie dramatică în gara din Câmpina, acolo unde un băieţel în vârstă de doar doi ani este târât de părinţii săi prin viscol, ger şi zăpadă, iar autorităţile nu par să fie preocupate de rezolvarea situației, relatează Adevărul.

Mama, o femeie de aproximativ 30 de ani, din Suceava, este însărcinată în luna a doua, iar tatăl, de vârstă apropiată, este extrem de agresiv şi refuză să colaboreaze cu cei care vor să le întindă o mână de ajutor.

Angajaţii CFR spun că cei trei locuiesc efectiv în sala de aşteptare, unde s-au instalat ca la ei acasă încă de la începutul acestui an. Vânzătoarea de la casa de bilete din gară a solicitat ajutor la 112, dar a fost mustrată că a apelat la acest număr pe motiv că situaţia descrisă nu este o urgenţă.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova au precizat că nu erau la curent cu această poveste şi că în astfel de situaţii trebuie apelat numărul de telefon 982 – Protecţia Civilă. „Vom trimite în Gara din Câmpina o echipă pentru a face verificări în acest caz şi pentru a lua măsurile care se impun”, a declarat Viorel Călin, directorul DGASPC Prahova.

Citeste mai mult: adev.ro/ojz6z1

Ultima oră
21:31 - Bolojan: Dacă Guvernul n-ar lucra practic de dimineața până seara și am face ce au generat PSD și AUR, practic România ar pierde o ocazie importantă de a închide PNRR-ul (VIDEO)
21:29 - Mona Lisa va avea un spațiu dedicat la Luvru. Ce modificări pregătesc arhitecții pentru opera de artă
21:28 - Trump joacă la rece dosarul Iranului. Conflictul începe să apese pe prețuri și pe sondaje
21:14 - Mai mulți neafiliați aleși pe listele AUR, SOS, POT și PSD s-au alăturat grupului parlamentar al PNL. Cum explică Bolojan: „Eu nu am încurajat traseismul politic, dar…” (VIDEO)
20:57 - Programul Rabla primește bani în plus în 2026. Ministerul Finanțelor majorează bugetul AFM cu 100 de milioane de lei
20:56 - Cine ar trebui să facă noul guvern? Negoiță (PSD): „Cine a spart geamul trebuie să pună altul în loc, așa dictează bunul simț” / Întrebat despre relația bizară PSD-AUR: „Suntem în zona de ridicol” (VIDEO)
20:50 - ONU avertizează asupra unei posibile crize alimentare globale. Cum poate afecta Strâmtoarea Ormuz prețurile alimentelor
20:37 - Robert Negoiță (PSD) explică de ce i-a luat apărarea lui Bolojan: Eu cred cu tărie că România are nevoie de reforme (VIDEO)
20:24 - România și Polonia își întăresc legătura economică. Mircea Abrudean vorbește despre investiții cu impact real
20:14 - Robert Negoiță (PSD): Eu n-am înțeles prea bine de ce a fost dat jos Bolojan. Cei care au votat moțiunea de cenzură sper că au și un plan acum (VIDEO)