Directorul SRI, George Maior, susține că problema vizelor pentru SUA va fi rezolvată în următorii trei ani.
Acesta mai spune că parteneriatul strategic cu SUA este unul important pentru România, apreciind că „a existat o evoluție”.
„Am putea spune că gradul acesta de confort, din punct de vedere al securității statului, oferit de parteneriatul cu SUA, și pe care îl vedem astăzi într-o lumină și mai clară datorită evenimentelor regionale, este un lucru extraordinar de important pentru evoluția țării, pentru siguranța şi securitatea sa. Din punct de vedere economic, a existat o evoluție. Sunt firme mari, chiar cu caracter strategic, care au investit în România, n-am să dau nume, dar le știți. Și evoluțiile în ceea ce privește resursele la Marea Neagră, odată cu venirea acestor mari companii americane, cred că vor asigura pentru viitor și o dimensiune economică mult mai substanțială a acestui parteneriat. Apoi, putem vorbi de scutul antirachetă, care este o dezvoltare strategică majoră în ceea ce privește o dimensiune mai aparte a securității statului. Iar în privința vizelor, fiți convinsă că acest lucru se va rezolva în următorii trei ani”, a declarat George Maior pentru Q Magazine.