Prima problemă a lui Gigi Becali după ce a ajuns în arest va fi să-şi asigure protecţia împotriva agresiunilor fizice care au loc zilnic în puşcărie. Aproximativ 10.000 de euro pe lună este taxa de protecţie cerută vedetelor de după gratii.
„Când vine o aşa numită personalitate în puşcărie, sunt grupări care se oferă imediat să-l sprijine şi să-i asigure protecţie. În sensul să nu i se fure nimic, să nu-l deranjeze nimeni în curte, la bibliotecă să nu se bage oricine în seamă”, a declarat un fost deținut de la Rahova, pentru EVZ.
După cele trei săptămâni de carantină, Gigi Becali va ajunge într-o celulă obişnuită, alături de alţi condamnaţi, între 6 şi 20, în funcţie de celulă. Regimul va fi unul semi-deschis, ce îi va permite să iasă la munca în închisoare şi în afara ei. Programul de vizitare este şi el fără restricţii.
În următoarele trei săptămâni, Becali va fi într-o perioadă de probă, în care va fi testat medical şi psihologic.
Becali a primit un televizor în celulă şi este coleg cu complicii săi: fostul ministru Victor Babiuc şi generalul Dumtru Cioflină.
Patronul Stelei a avut la masă marmeladă la dejun, iahnie de fasole la prânz şi tocăniţă de legume la cină. Omul de afaceri a transmis familiei că nu vrea să fie văzut în asfel de condiţii.
Complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată in dosarul schimburilor de terenuri cu MapN, acesta este motivul pentru care completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat pe Becali la doi ani de închisoare.
Tot în dosarul schimbului de terenuri Becali-MApN, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc în vârsta de 75 de ani şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină, în vârstă de 70 de ani, au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu executare.