Două persoane au murit şi alte cinci au fost rănite, sâmbătă după-amiază, în urma unui accident petrecut pe DN 67, în localitatea gorjeană Câmpu Mare, în care au fost implicate două autoturisme, potrivit Mediafax.
Accidentul a fost anunţat la numărul unic de urgenţă 112 în jurul orei 15.19.
Potrivit polițiștilor, accidentul șoferul unui autoturism care circula pe un drum judeţean nu a acordat prioritate la intrarea pe DN 67 şi s-a ciocnit cu un alt autoturism care se deplasa regulamentar în direcţia Râmnicu Vâlcea. În urma impactului, două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite, trei fiind în stare mai gravă şi urmând să fie transportate la spital.
Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.