Comisarul pentru drepturile omului din Consiliul Europei, Thomas Hammarberg, a declarat că România, Polonia şi Lituania sunt 3 dintre cele 7 ţări care au găzduit închisori secrete ale CIA, închisori unde au fost torturaţi suspecţi de terorism.
Hammarberg a cerut guvernelor implicate să recunoască prezenţa închisorilor secrete pe teritoriile naţionale până duminică, atunci când se vor comemora 10 ani de la atentatele de la 11 septembrie. Comisarul a dat exemplul unui aşa numit prizonier de mare importanţă care a fost deţinut în Polonia între 2002 şi 2003, când acesta ar fi fost transferat într-o închisoare secretă din România, scrie CNN.
Hammarberg a mai spus că autorităţile române care au anchetat cazul la cererea Consiliului n-au manifestat nici un pic de voinţă pentru a afla adevărul. Acuzaţiile comisarului Consiliului Europei vin după ce în Libia au fost capturate documente care expun o parte din secretele progarmului CIA de interogare a suspecţilor de terorism.
Consiliul European este un organism consultativ care include 47 de ţări de pe continent şi care nu are legătură cu Uniunea Europeană.