Halucinant: Un obiect CĂZUT de la un avion ÎN ZBOR s-a PRĂBUȘIT peste un balcon din Brăila (FOTO)

Halucinant: Un obiect CĂZUT de la un avion ÎN ZBOR s-a PRĂBUȘIT peste un balcon din Brăila (FOTO)
Sursa: obiectivbr.ro

Balconul unui apartament din Brăila a fost distrus, după ce un obiect greu de 30 de kilograme, aparținând unui avion, a căzut efectiv din cer și s-a prăbușit.

Întâmplarea a avut loc luni, în cartierul Obor din Brăila.

Proprietara apartamentului era în casă când s-a întâmplat nenorocirea.

Zgomotul a fost atât de puternic încât femeia a crezut că s-a produs o explozie, scrie obiectivbr.ro.

”Eram în casă, cu copilul și cu mama mea, iar la un moment dat a bubuit ceva foarte tare. Am crezut că e vreo explozie de gaze sau așa ceva în interiorul blocului. Pe urmă am văzut pe fereastră bucăți de polistiren zburând prin aer și mi-am dat seama că afară s-a întâmplat ceva, nu înăuntru. Când am ieșit, am observat gaura din acoperișul balconului și din peretele exterior, apoi am văzut acel obiect metalic, căzut la câțiva metri distanță”, a declarat femeia.

Aceasta a sunat imediat la autorități, care au ajuns la fața locului pentru investigații.

”În urma unei sesizări primite la 112 de la brăileancă în vârstă de 38 de ani, un echipaj s-a deplasat la un bloc din cartierul Obor, unde a constatat că un obiect metalic căzut de la înălțime a provocat distrugerea acoperișului unui balcon. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru distrugere, iar cercetările continuă”, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila.

Cel mai probabil, piesa metalică provine de la un aparat de zbor.

Tags: