Horia Georgescu: Am făcut parte din statul paralel. Trebuiau sacrificate persoane spre binele altora (VIDEO)

Horia Georgescu: Am făcut parte din statul paralel. Trebuiau sacrificate persoane spre binele altora (VIDEO)

Fostul şef al Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a declarat, duminică seara, pentru B1 TV, că a făcut parte din statul paralel.

”Da, cred că am făcut parte din acel stat paralel, dar eu am făcut totul din bună credinţă. Gândiţi-vă că instituţiile, clasa politică sunt praf. Nu se mai pot face construcţii, nu se mai poate lucra la proiecte. Se rezolvă dispute personale prin instituţii. Părerea mea e că lucrurile nu mai pot continua aşa. Sesizările se făceau şi în interiorul partidelor. Îşi făceau unii altora dosare. E impropriu să spui că Horia Georgescu a nenorocit ceva sau pe cineva. (…) Probabil unii trebuiau să devină ţapi ispăşitori. Nu eram nimic greşit că mă întâlneam cu directorul SRI şi nu puteam pune la îndoială ce-mi spunea cel mai înalt om al statului. Dacă stau zece persoane la o masă şi unul rămâne în picioare, lucrurile sunt foarte clare. Nu mă refer la doamna Kovesi, ci la domnul Maior. Eu am fost, să zicem un exponent al statului paralel, care timp de 9 ani am stat la masă cu aceste persoane şi brusc am devenit un biet penal. Trebuiau sacrificate persoane spre binele altora”, a declarat Horia Georgescu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ultima oră
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau
16:33 - Laborator clandestin de cocaină descoperit în Italia. Trei persoane arestate, printre care doi români
16:30 - Cum ar urma să arate noua lege a salarizării: Președintele, premierul și parlamentarii vor primi bani în plus. Ce sporuri și beneficii ar putea dispărea
16:22 - Drulă: „Scumpirea călătoriilor la metrou e o măgărie PSD-istă”. Explicațiile
16:08 - Companiile duc recrutarea la extrem: interviuri cu detectorul de minciuni. Mărturia unei tinere din București care a trecut prin șocul testului poligraf