Cercetările efectuate în zona localităţii Balş, judeţul Iaşi, unde un proiectil găsit de doi copii a explodat, joi seară, arată că tinerii i-au dat foc.
„Copiii s-au jucat cu proiectilul, i-au dat foc, moment în care s-a produs o explozie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi, Anca Vâjiac, potrivit Mediafax.
Ambii copii au fost răniţi în urma incidentului. Unul dintre ei a fost supus unei intervenţii chirurgicale, fiind în afara oricărui pericol.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, medicul Cătălina Ionescu, a declarat, că minorul în vârstă de şase ani a fost supus unei intervenţii chirurgicale, pentru extragerea unui fragment de proiectil din picior.
„Copilul a fost operat, iar starea lui este bună. Are o fractură la picior, iar o schijă i-a intrat în picior, aceasta fiindu-i extrasă. Celălalt minor are nişte escoriaţii, nu sunt probleme, ar putea fi externat chiar în cursul zilei de astăzi (vineri – n.r.)”, a precizat medicul Cătălina Ionescu.