Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis joi ca liderul PSD Satu Mare, Mircea Govor, va fi cercetat în arest la domiciliu, informează Agerpres. Astfel, instanța a respins cererea DNA de arestare a vicepreședintelui Consiliului Județean Satu Mare. Decizia nu este definitivă.
Govor a fost reținut miercuri de procurorii anticorupție pentru șantaj și folosirea influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul
obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Procurorii arată că în perioada august-octombrie 2013, Mircea Govor, în calitate de președinte al organizației județene a unui partid politic și vicepreședinte CJ Satu Mare, folosindu-se de influența și autoritatea sa, a făcut demersuri, printr-un intermediar, pe lângă persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare, a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.
Astfel, președintele PSD Satu Mare a urmărit să obțină/mențină protecția societăților comerciale controlate de el și familia sa din partea organelor fiscale din județul Satu Mare și obținerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local, mai arată DNA.