ICR răspunde scrisorii ambasadorului Poloniei în România: "Institutul s-a distanțat de discursul lui Breban. Vă asigurăm de prețuirea ce o purtăm poporului polonez"

ICR răspunde scrisorii ambasadorului Poloniei în România: "Institutul s-a distanțat de discursul lui Breban. Vă asigurăm de prețuirea ce o purtăm poporului polonez"

Președintele Institutului Cultural Român, Domnul Radu Boroianu, i-a transmis miercuri, 10 iunie 2015, o scrisoare de răspuns Excelenței Sale Domnul Marek Szczygiel, Ambasadorul Poloniei în România, privitoare la faptul că ICR s-a distanțat public de discursul Domnului Academician Nicolae Breban, care nu a fost și nu este președintele onorific al Consiliului consultativ al ICR.

Redăm mai jos textul integral al scrisorii:

 ”Stimate Domnule Ambasador,

Așa după cum veți putea citi și în anexa la prezenta scrisoare, Institutul Cultural Român și eu personal ne-am detașat public de intempestiva prezență și declarație a domnului Academician Nicolae Breban.

Cu toate remarcabilele sale calități de scriitor și intelectual, prin atitudinea sa surprinzătoare, Nicolae Breban nu mai poate intra în viziunea integratoare a unei instituții de diplomație publică, mai ales culturală. Poziția noastră s-a referit la întregul Domniei Sale discurs incriminatoriu, nu doar la citarea Poloniei, și a fost făcută publică de acum două săptămâni… Domnul Nicolae Breban nu a avut răgazul să ne devină colaborator, a ratat această șansă!

Vă asigur, Domnule Ambasador, de prețuirea deosebită ce o port dintotdeauna Poloniei și poporului polonez, exemplu de curaj și de unitate națională, de respect al valorilor și pentru mine, și pentru toți colaboratorii mei.

Radu Boroianu,

Președintele ICR”