La Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, s-au prezentat, în perioada 1-12 mai, aproepe 600 de persoane ce au fost mușcate, în majoritate, de câini, informează Mediafax.
În 13,5% dintre cazuri a fost vorba despre leziuni provocate de pisici, porci de Guineea, șobolani, iepuri, cai sau măgari, iar 42,3% dintre cei care au ajuns la spital au fost victimele propriilor animale.
„Până în 12 mai, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase «Matei Balş» din Capitală – Centrul Naţional Antirabic, au ajuns 584 de persoane, dintre care 426, adică 72,94 la sută, sunt adulţi. De asemenea, 363 de persoane, adică 62,15 la sută, sunt din Bucureşti, iar restul, din alte zone ale ţării„, a declarat prof. Dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului.
Potrivit reprezentanților Institutului ”Matei Balș”, mwedia prezentărilor lunare la camera de gardă a Centrului Național Antirabic este de 1.000 de persoane. Dintre acestea, peste 800 sunt vaccinate antirabic.