Încă o tragedie pe calea ferată. Un bărbat a murit încercând să-și salveze soția (VIDEO)

Încă o tragedie pe calea ferată. Un bărbat a murit încercând să-și salveze soția (VIDEO)
Foto: lugojinfo.ro

Nouă tragedie pe calea ferată. Au fost scene de groază în Lugoj, unde o femeie și soțul ei au fost călcaţi de tren. Accidentul s-a produs la o trecere peste calea ferată foarte des tranzitată de oamenii care locuiesc în zonă, informează B1 TV.

Bărbatul și soția lui, ambii în vârstă de peste 80 de ani, au încercat să traverseze. Femeia i-a spus soțului că se mișcă foarte greu și că nu poate trece în grabă, însă acesta a insistat. După prima şină, bătrâna a căzut în genunchi şi nu s-a mai putut ridica. Soţul a sărit în ajutorul ei şi a încercat din răsputeri să o ridice, speriat că se apropia trenul. În urma impactului, femeia a fost aruncată câţiva metri, însă bărbatul a fost lovit în plin şi a murit pe loc.

Bătrâna este acum în afara pericolului, însă a fost dusă la spital, pentru investigaţii medicale. E în stare de şoc şi îşi plânge soţul pierdut.

În urma accidentului, circulația trenurilor pe magistrala 900 este momentan întreruptă între Lugoj și Caransebeş.

Încă o tragedie pe calea ferată. Un bărbat a murit încercând să-și salveze soția

#DIRECT_ONE_2plr23#