Senatorii sunt pioşi că pentru ei luni e zi de weekend. Aleşii şi-au votat încă o zi liberă, mai exact pe 14 octombrie, cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva. Nu este prima decizie luată de aleşi din prea multă pioşenie. Parlamentarii si-au votat şi alte zile libere. Aleşii au mai decis să îşi ia liber şi de Paştele Catolic, dar şi în prima zi de şcoală.
Obosiţi pentru că lucrează doar 3 zile pe săptămână, aleşii nu au stat prea mult pe gânduri când au avut de luat o altă decizie importantă. În unanimitate, senatorii au decis să nu lucreze luni, 14 octombrie, pentru a avea liber de Sfânta Parascheva. Aşa că au votat în plen un program modificat pentru săptamâna viitoare. Munca pentru senatori începe, aşadar, abia de marţi pentru activităţi în plen şi în comisiile de specialitate. Nu este, însă, prima zi de vacanţă pe care şi-au acordat-o parlamentarii. Ci a treia zi liberă suplimentară de la începutul acestui an, în afara sărbătorilor legale.
Ca toţi bugetarii, parlamentarii au liber de 1 Mai, cu ocazia Zilei Naţionale sau la sărbătorile religioase importante.
Anul acesta, însă, aleşii au mai decis să îşi liber în prima zi de şcoala, dar şi de Paştele Catolic. La toate aceste zile de odihnă suplimentare se adaugă fiecare joi şi vineri. Atunci, senatorii şi deputaţii ar avea, teoretic, activitate în colegiile electorale.
Deputaţii, pe de altă parte, sunt mai harnici cum s-ar zice. Au renunţat la ziua liberă şi au decis să lucreze potrivit programului normal.
Sărbători naţionale
– 1 Mai
– Paştele Ortodox
– Sf. Andrei – 30 noiembrie
– Ziua Naţională – 1 Decembrie
– Crăciunul – 25, 26 decembrie
– Anul Nou -1, 2 ianuarie
Zile libere doar pentru aleşi
– prima zi de şcoală
– Paştele Catolic
– fiecare zi de joi şi vineri