Incendiile de vegetație, pornite din cauza caniculei din ultima perioadă, continuă să producă pagube semnificative în mai multe zone din țară. În Târgu Bujor, patru persoane au ajuns la spital cu atacuri de panică după ce un incendiu a umplut oraşul de fum, iar, în Tulcea, focul persistă de câteva zile.
Flăcările şi fumul gros au învăluit oraşul Târgu Bujor în doar câteva minute. Totul a pornit de la supraîncălzirea unui transformator, conform Observator.
Vântul puternic a agravat situația: „Flăcările care au rezultat s-au dus în vegetaţia uscată şi de acolo a pornit dezastrul”, a declarat Ion Andone, primarul oraşului Tg. Bujor.
Flăcările au ajuns și la un depozit de leme, dar şi la o casă părăsită din vecinătate. Misiunea pompierilor a fost una crucială. Ei s-au luptat cu focul zeci de minute.
Cinci persoane au suferit atacuri de panică, iar patru dintre ele au ajuns pe mâinile medicilor.
„Este a patra zi de când pompierii lucrează pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată din zona Chilia Veche”, a declarat Daniel Năstase, purtător de cuvânt ISU Tulcea. Echipele de intervenţie au acţionat ieri atât din aer cât şi de la sol.
De asemenea, nici în Tulcea situația nu este mai bună. Aici, 36 de hectare de vegetaţie uscată s-au făcut scrum după ce focul a fost pus intenţionat.
În județul Vaslui, căldura extremă a pornit un incendiu uriaş la depozit de furaje, dar şi la vegetaţia uscată din zonă.
Vâlvătaia ameninţa să ajungă şi la casele oamenilor, așadar pompierii au intervenit de urgenţă.