Un pompier și doi jandarmi din Ploiești care se aflau în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu au fost răniți, ieri seară, după ce o butelie a explodat.
Alarma la 112 s-a dat în jurul orei 21. Flăcările imense au cuprins rapid două case, iar la fața locului au sosit rapid forțele de intervenție. Din fericire, proprietarii au reușit la iasă la timp din casă, conform știrileprotv.
Într-una dintre case se afla o butelia care a explodat. În acel moment, doi jandarmi se aflau pe stradă pentru a asigura ordinea și au suferit răni ușoare din această cauză. Doar unul dintre ei a acceptat să fie transportat la spital, iar un pompier de 41 de ani, care se afla în preajmă, a fost rănit grav. Acesta a ajuns la Spitalul Floreasca din București.
Într-un final, pompierii au reușit să lichideze incendiul, dar cele două case sunt grav avariate.