Incendiu la baza FCSB din Berceni: O persoană a murit și alte două au fost rănite. Zeci de oameni, evacuați

Incendiu la baza FCSB din Berceni: O persoană a murit și alte două au fost rănite. Zeci de oameni, evacuați
Foto: Inquam Photos / Liviu Chirica

O persoană a murit și alte două au fost rănite într-un incendiu care a inzbucnit în noaptea de marți spre miercuri la baza sportivă FCSB dinBerceni. Focul a cuprins primul etaj al unui complex de locuințe care se află în în incinta bazei, informeazăPro Sport. Trei camere stil garsonieră au fost distruse.

Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate înainte ca echipajele de salvare să ajungă la fața locului.

Potrivit căpitanului Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucureşti-Ilfov, Milcă Niculae, a fost afectată o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.

„Am intervenit cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de salvare de la înălţime, de descarcerare, şi 3 echipaje de prim ajutor unul fiind de terapie intensivă mobilă. Victime: o persoană carbonizată decedată, două persoane care au solicitat prim ajutor fără transport la spital”, a declarat căpitanul ISU București-Ilfov.

Anchetatorii încearcă să stabilească acum cauza incendiului.

Baza FCSB dinBercenicuprinde terenuri de iarbă naturală și terenuri artificiale, spații de cazare pentru jucători, săli de sport, săli de mese și săli de conferință.

Tags: