Închisoarea din Delta Dunării, locul în care deținuții sunt aproape liberi (FOTO)

În Delta Dunării, pe un grind așezat la granița dintre România și Ucraina, se află o închisoare fără gratii, în care condamnații au dreptul să circule peste tot, pot munci și trăi exact ca un om aflat în libertate. Penitenciarul este situat pe o insulă, singurul obstacol care îi desparte de libertate fiind apa Dunării, potrivit Adevărul.

Un grup de persoane din Norvegia și România încearcă să pună în funcțiune un nou mod de a fi tratați oamenii în închisoare pentru a le ușura astfel trecerea de la spațiul închis la libertate.

Proiectul de la Grindul Tătaru, început în 2014, se vrea a fi cel mai modern penitenciar din România, costând până la momentul de față 580.320 de euro, bani veniți 85% din fondurile norvegiene și 15% din contribuția statului român.

În ultimii ani, la Grindul Tătaru au fost construite case încare deținuții își desfășoară activitățile meșteșugărești, însă obiectivul final al proiectului este ca aceștia să poată locui în aceste case.

„O închisoare obişnuită produce daune fiinţei umane. Eu văd acest nou model de închisoare ca pe un loc în care oamenii vin să se vindece. Iar când pleacă de aici, nu pleacă cu sentimentul de inferioritate, ci pot sta drepţi, se pot uita în ochii tăi şi pot spune «sunt la fel de important ca tine, sunt la fel de om ca tine!». De aici vine rata mică de recidivă“, a declarat Arne Kvernik Nilsen, directorul închisorii Bastoy, unul dintre cei care s-au implicat în dezvoltarea acestui proiect.