Primele rezultate finale privind populația de la recensământul din 2011 vor fi anunțate pe 4 iulie, în timp ce rezultatele privind locuințele vor fi făcute publice în septembrie-octombrie, a anunțat, marți, președintele INS, Tudorel Andrei.
Acesta a anunțat că și rezultatele privind populația trebuiau anunțare în octombrie, însă a explicat că s-au făcut eforturi pentru a le anunța mai devreme, citează Mediafax.
Preşedintele INS anunţa, în 13 martie, că rezultatele finale privind Recensământul efectuat în 2011 vor fi prezentate în iulie, cu trei luni mai devreme decât termenul iniţial, iar datele vor fi analizate şi discutate cu o comisie de experţi. El preciza că datele complete privind recensământul vor fi publicate în 2014.
Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a avut loc în perioada 20-31 octombrie 2011.
Potrivit rezultatelor preliminare ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor 2011, anunţate în august 2012, populaţia stabilă a României este de 19.043.767 de persoane, cetăţeni români şi străini cu domiciliul sau reşedinţa în România, dintre care 9.764.011, respectiv 51,3%, sunt femei.