Inspecția Judiciară a deschis o acțiune disciplinară față de Lucian Onea și un alt procuror de la DNA Ploiești pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă

Inspecția Judiciară a deschis o acțiune disciplinară față de Lucian Onea și un alt procuror de la DNA Ploiești pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă

Inspecția Judiciară a anunțat luni că a exercitat acțiunea disciplinară față de fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, și procurorul Laura Bucică, din cadrul aceleiași structuri pentru exercitarea funcției cu rea credință. 

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de: Bucică Laura, procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, Onea Lucian Gabriel, procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti (suspendat din funcţie la 27.07.2018, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii cu nr.398 din data de 30.07.2018) pentru „exercitarea funcţiei cu rea credinţă”, abatere disciplinară prevăzută de art.99 lit.t) teza I din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor”, se arată într-un comunicat de presă al Inspecției Judiciare, citat de Adevărul.

Potrivit sursei citate, procurorii au dispus, într-o cauză disjunsă dintr-un dosar DIICOT, cu încălcarea intenţionată a legii, verificarea utilităţii şi relevanţei obiectivelor expertizei efectuate din dispoziţia unui alt procuror.

„Rezultatul verificării a fost folosit de procurorii cercetaţi disciplinar ca mijloc de probă într-un nou dosar al DNA-ST Ploieşti vizându-l chiar pe procurorul care a dispus expertiza, deşi verificarea a fost realizată prin raportare exclusivă la activitatea infracţională pe care tot procurorul Laura Bucică o reţinuse în rechizitoriul întocmit în dosarul DIICOT anterior menţionat”, se mai precizează în comunicatul citat. 

Vizat este un dosar de la DNA Ploiești pe numele procurorului Mihaiela Moraru Iorga.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:47 - Fritz (USR): Nu există încă un consens în privința unui condidat comun la prezidențiale. Lasconi a luat cele mai multe voturi dintre candidaţii proeuropeani, de aici pornim (VIDEO)
14:29 - Organizatorul ceremoniei de la Tâncăbești pentru Zelea Codreanu, pus sub control judiciar pentru 60 de zile
14:29 - Oana Ioniță, fosta „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor, dezvăluiri triste după divorț: „În fostul meu soț a explodat un monstru pe care nu-l puteam controla”
14:25 - Nicu Ștefănuță: Toată lumea din Europa este îngrijorată de alegerea nebună din România, pentru că urmează alegeri în multe locuri din UE / CCR și CSAT au recâștigat respectul cancelariilor vestice (VIDEO)
14:20 - Maia Sandu, despre Parteneriatul pentru Pace cu NATO: „A contribuit la un mediu mai sigur pentru cetățeni”
14:12 - Andreea Bănică și prietenele sale, date afară dintr-un restaurant: „Penibil absolut. Mai penibil de atât nu se poate”
14:05 - Mașină lovită de tren în zona Poliției Bacău! Un bătrân de 72 de ani a murit
14:05 - Sute de tractoare au luat cu asalt Londra, fermierii declară război impozitelor impuse de Parlament
13:59 - Newsweek: Care va fi cea mai mică pensie din România din 1 ianuarie? Câți ani trebuie să muncești pentru ea?
13:50 - Radu Miruță: Haideți să vedem dacă acest potențial viitor Guvern are disponibilitatea de a face niște reforme serioase în statul român. Nu s-a pus pe ordinea de zi a discuției numele vreunei persoane (VIDEO)