Inspecţia Judiciară dă în judecată CSM pentru că ar fi cenzurat raportul de control de la DNA

Inspecţia Judiciară dă în judecată CSM pentru că ar fi cenzurat raportul de control de la DNA

E scandal în interiorul sistemului judiciar, după controlul Inspecţiei Judiciare la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Inspecţia Judiciară a dat în judecată chiar instituţia sub autoritatea căreia funcţionează, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în cazul raportului de control de la DNA. Gheorghe Stan, inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei, a precizat că Secţia de procurori a CSM ar fi eliminat din raport anumite constatări faptice, ceea ce relevă, conform lui Stan, un precedent periculos.

„Pot să confirm că, în acest moment, există înregistrată pe rolul instanţei de contencios administrativ o acţiune a Inspecţiei Judiciare prin care contestăm hotărârea Secţiei pentru Procurori a CSM, de aprobare a raportului de control al DNA. Am făcut acest demers pentru că, în opinia conducerii, acest precedent este unul periculos pentru independenţa Inspecţiei Judiciare, cât şi a inspectorului judiciar”, a declarat, pentru Mediafax, inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan.

Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar acţiunea Inspecţiei Judiciare a fost înregistrată în 27 februarie 2018.

Concret, în şedinţa din 19 februarie 2018, Secţia pentru procurori a CSM a respins o plângere a Inspecţiei Judiciare, ce făcea referire la faptul că unele obiecţiuni privind controlul la DNA nu au fost luate în considerare.

Ultima oră
01:23 - Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a ONU de la New York: România crede cu tărie că valorile democratice și o ordine internațională bazată pe reguli sunt fundamentale pentru un viitor mai sigur și mai bun (VIDEO)
00:00 - Ministrul Mediului a discutat cu Tiberiu Boșutar, activistul bătut crunt într-o pădure din Suceava, fieful lui Gheorghe Flutur. Tanczos Barna: Sper să se facă lumină cât mai repede în acest caz
23:54 - Alertă la Călimănești. Trei persoane au ajuns de urgență la spital, după ce o mașină a căzut pe acostamentul căii ferate
23:38 - Octavian Berceanu: Nu am avut nicio discuție cu Florin Cîțu și Klaus Iohannis, deși mi-aș fi dorit / Baronii locali s-au obișnuit de 20 de ani să dicteze și am găsit o presiune enormă, dar am reușit să stopez presiunile politice
23:36 - USR PLUS, videoclip cu declarațiile premierului Florin Cîțu privind campania de vaccinare și valul 4: „Din minciună în minciună, campania de vaccinare a eșuat în România”
23:15 - Alexandru Rafila, despre paturile ATI: Cifrele au variat de-a lungul timpului în funcție de entuziasmul diverselor personalități politice. Numărul lor nu poate fi modificat substanțial, probabil că sunt circa 4.000 în total (VIDEO)
23:13 - Ionuț Dolănescu, decizie radicală. Sunt vizați soția și cei trei copii, dar și Maria Ciobanu
22:29 - Ludovic Orban: Au fost unii colegi care m-au atacat mai rău ca cei din PSD / Florin Cîțu s-a schimbat după ce a decis să candideze la șefia partidului
22:22 - Vlad Voiculescu: Cel mai ușor pentru premier e să spună că altcineva este vinovat. Eu n-am mai văzut o țară în care campania de vaccinare să fie condusă de premier și de armată (VIDEO)
22:13 - Loredana Groza, adevărul despre posibila infectare cu COVID-19: Sunt vaccinată și vreau să fac și doza trei