Inspectorul general şcolar al Munincipiului Bucureşti, Constantin Trăistaru, a declarat luni că şcoala va începe în condiţii normale, în ciuda faptului că începutul de an şcolar este „mai zbuciumat ca niciodată”. Inspectorul general şcolar a vorbit la şcoala numărul 56 din Capitală, unde a precizat că deşi sistemul de învăţământ a ţinut prim-planul evenimentelor sociale, el va continua să militeze pentru normalitate, seriozitate şi calitate în şcoala bucureşteană, transmite Mediafax.
Trăistaru le-a transmis părinţilor prezenţi la ceremonia de deschidere a anului şcolar că toate şcolile sunt gata să primească copii, deşi la nivelul Capitalei, 30 de unităţi de învăţământ nu au autorizaţie de funcţionare. „Ne prezentăm în faţa copiilor cu condiţii bune şi foarte bune, cu personal calificat şi sperăm ca de acum să ne concentrăm pe ceea ce se întâmplă la clasă”, a adăugat inspectorul şcolar.
Cu referire la clasa zero, Trăistaru a menţionat că există personal calificat în Bucureşti, iar singura problemă se află la nivelul materialelor didactice care nu au fost încă primite.
“Bucureştiul putem spune că a reuşit, pe ultima sută de metri, e adevărat, să pună totul la punct”, a concluzionat inspectorul general.