Procurorii DNA au reținut pentru 24 de ore doi inspectori din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, sub acuzația de luare de mită. Ulterior, judecătorii Tribunalului București au admis propunerea procurorilor de plasare a celor doi în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Anchetatorii susțin că, pe 26 septembrie anul trecut, Andrei Ioan Iliescu și Alin Ion Popescu, inspectori în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în urma efectuării unui control la o societate comercială, ar fi cerut administratorului acesteia, care e martor în cauză, suma de 10.000 euro. Chiar în acea zi, ei ar fi primit o primă tranșă de 24.000 de lei.
În schimbul banilor, cei doi inspectori s-au angajat să aplice o sancțiune mai mică decât cea prevăzută de lege pentru neregulile constatate.
Pe 27 ianuarie, Alin Ion Popescu ar fi fost surprins în flagrant de către procurorii DNA după ce ar fi primit de la administratorul respectiv 26.000 lei, adică a doua tranșă de bani.
Cei doi inspectori Antifraudă au fost inițial reținuți de DNA, apoi Tribunalul București a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile, acuzația fiind de luare de mită.