Judecătoria Sectorului 4 a respins, joi, cererea de eliberare condiționată formulată de către omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, care își va petrece astfel sărbătorile de iarnă în penitenciar.
Vîntu se află în închisoare pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță.
Totodată, instanţa a stabilit ca următorul termen la care să poată fi formulată o solicitare de eliberare condiţionată a lui Vîntu să nu fie mai devreme de 1 februarie 2013.
Decizia JS 4 poate fi atacată cu recurs în termen de trei zile, scrie Mediafax.
Comisia de la Penitenciarul Jilava i-a scăzut lui Sorin Ovidiu Vîntu aproape 33 de zile din condamnarea pe care a primit-o pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi a constatat că acesta poate cere unei instanţe eliberarea condiţionată.
În 21 iunie, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu la un an de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat că l-a şantajat pe Sebastian Ghiţă. În acelaşi dosar, Ilie Cezar a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu executare pentru aceeaşi infracţiune, decizia instanţei fiind definitivă.