Ion Costache Petre, primarul comunei Bănești, județul Prahova, a fost arestat preventiv, alături de alte patru persoane, fiind acuzat de fapte de corupție și complicitate la furt calificat în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, notează Ziare.com.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, primarul este acuzat că „a înlesnit sustragerea de către mai multe persoane a unei conducte de alimentare aparţinând S.C. OMV S.A. şi a primit în mod repetat sume de bani în scopul de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu şi, totodată, în calitate de primar a participat la luarea unei decizii cu privire la atribuirea unor contracte de prestări servicii unei societăţi ce aparţine unei rude apropiate”.
Procurorii îl acuză, de asemenea, pe primarul Ion Costache Petre că nu a luat măsuri pentru inventarierea, executarea de statistici, inspecţia şi controlul efectuării unor servicii publice de interes local, astfel încât Compania Publică SA, firma care aparţine Consiliului Local Băneşti şi care se ocupa de distribuţia de apă, a înregistrat, în anul 2011 pierderi de 600 000 de lei, în condiţiile în care anterior această firmă avea profit de 500 000 de lei.