Ion Cristoiu: Prinderea Fugarului Sebastian Ghiță curge în favoarea PSD

Ion Cristoiu: Prinderea Fugarului Sebastian Ghiță curge în favoarea PSD

Jurnalistul Ion Cristoiu vorbește în "Gândul de miercuri", de pe blogul său, despre reținerea lui Sebastian Ghiță de către autoritățile sârbe la Belgrad.

Cristoiu este de părere că prinderea fostului deputat ar avea semnificații politice și că ar fi în favoarea guvernului PSD-ALDE.

"Spre deosebire de alte numeroase fapte din ultimii ani, deşi răsunătoare, reţinerea fugarului Sebastian Ghiţă n-a beneficiat de semnificări politice şi, lucru chiar ciudat, n-a fost temei de polemici între partide, între Putere şi Opoziţie sau măcar între galeriile de chibiţi din presă.
Eu însă cred că, deşi mult mai puţin politizat ca altădată, evenimentul a avut măcar implicaţii politice în România de după alegerile din 2016.
Vineri spre sîmbătă postam pe cristoiublog.ro între alte gînduri provocate de anunţul MAI şi acesta:
„N-a remarcat nimeni pînă acum.
Aşa-zisa capturare a lui Sebastian Ghiţă curge în favoarea ministerului de Interne PSD-ist, a ministrei Carmen Dan şi prin asta a guvernului PSD-ALDE. Iată – se va spune – ministerul a reuşit să-l captureze pe celebrul fugar, fără angajamentele publice ale preşedintelui, fără celulă de criză condusă de SRI, fără tărăboi mediatic. De la fuga lui Ghiţă Codruţa Kovesi a ţinut să folosească faptul că fugarul nu era prins printr-o campanie de sugerare perversă că ministerul de Interne, condus de o PSD-istă, se face că-l caută.
Prin anunţul privind prinderea prezentată drept capturare, Carmen Dan i-a dat şah Codruţei Kovesi", notează Cristoiu pe blogul său.

"Vineri, 15 aprilie 2017, a venit anunţul prinderii lui Sebastian Ghiţă. Deşi n-a făcut tărăboi pe seama victoriei, Carmen Dan a profitat de moment pentru o straşnică expunere mediatică.
Prinderea Fugarului Sebastian Ghiţă curge în favoarea PSD.
Nu numai pentru că Ministerul de Interne a dovedit că s-a ocupat de prindere, dar şi pentru că, acum, întreaga presă vede în momentul de la Belgrad un nou impuls dat dezvăluirilor menite a o prăbuşi pe Codruţa Kovesi, duşmanca PSD", a mai notat jurnalistul pe blogul său.

Ion Cristoiu mai susține că șefa DNA, Codruța Kovesi a favorizat dispariția lui Sebastian Ghiță doar pentru a avea un motiv de a insinua că acesta ar fi în relații strânse cu liderii PSD.

"Codruţa Kovesi a fost vîrful de lance al campaniei de acuzare a Ministerului de Interne PSD că a favorizat fuga lui Sebastian Ghiţă şi că, acum, doar se face că-l prinde. Presa Binomului SRI-DNA a declanşat o campanie de intoxicări menite a sugera că Sebastian Ghiţă nu numai că dinandins nu era găsit, dar mai mult, că e în strînsă legătură cu liderii PSD", mai notează jurnalistul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`