O nouă încercare nereuşită a lui Ion Manole, tatăl Mădălinei Manole de a-şi vedea nepotul: pentru a doua oară în ultima lună, bărbatul a venit la poarta fostului ginere şi a încercat să îl vadă pe copilul artistei.
Nici acum însă nu i-a răspuns nimeni. Conform hotărârii magistraţilor, bunicii îşi pot vedea nepotul de două ori pe lună.
Prezent sâmbătă în fața casei lui Petru Mircea din Otopeni, Ion Manole a declarat pentru B1 TV că dacă ginerele său va continua să îl împiedice să își vadă nepotul, va acționa tot pe cale legală, ca și până acum.
„În final, nu o să sar să sparg casa sau să fac acte…În final ne vom adresa tot justiției pentru că și justiția trebuie să intervină, este rolul ei, să aducă pe cei care calcă strâmb pe drumul drept”, a mai spus tatăl Mădălinei Manole.
„Se pare că el (n.r. Petru Mircea) nu vrea să respecte hotărârile unei instanțe judecatorești. Eu ca bunic mi-am făcut datoria și am venit la casa fiicei mele să-mi văd nepotul”, a spus Ion Manole.
Ion Manole a afirmat că nu și-a mai văzut nepotul de pe data de 14 iulie 2010, din ziua decesului artistei, și de atunci tot încearcă să îl întâlnească.
Întrebat de jurnalistul B1 TV de ce crede că Petru Mircea refuză să îi lase să își vadă nepotul, Ion Manole a răspuns că ginerele său „este inconștient”, precizând că va acționa în instanță pentru ca Petru Mircea să îl lase să îl vadă pe micuț.
„Petru Mircea refuză, după părerea mea, dintr-o crasă inconștiență, este inconștient ce face el. În primul rând, dacă este tată adevărat, nu se poate opune propriului copil să-și cunoască bunicii din partea mamei. El probabil, sau cineva îl sfătuiește foarte rău. El probabil vrea să facă aceste șicanări, acest bâlci…crezând că probabil voi a ortul popii, voi ceda nervos, voi face infarct, eu, bunica, fratele…Nu, îl asigurăm că nu și că prin lege…vom reuși și vom intra în legături normale, firești, cu nepoțelul nostru. Iar el va suferi consecințele tot de la acest nepoțel, când se va face mare”, a mai spus Ion Manole.
Întrebat dacă consideră că Petru Mircea se teme de prezența sa în fața casei lui, în condițiile în care la locuința sa se află un echipaj de poliție, Ion Manolescu a afirmat că acesta nu se teme deloc, ci „joacă teatru”.
„Petru Mircea nu se teme, joacă teatru. (…) Judecă strâmb dacă el își permite să cheme forțe de ordine crezând că noi venim și ce facem? Dărâmăm porți, dărâmăm garduri? Dărâm casa propriei mele fiice? Niciodată!”, a mai spus tatăl Mădălinei Manole.
Potrivit informațiilor prezentate de Ion Manole, Petru Mircea ar fi părăsit locuința alături de fiul său în jurul orelor 10.00 ale dimineții, mergând la o adresă din Otopeni, de unde a plecat la cumpărături.
Ion Manole a mai spus că nepotul lor petrece foarte puțin timp la locuința din Otopeni, el fiind dat spre creștere bunicilor din partea tatălui, care locuiesc la Botoșani.