PSD încasează o nouă lovitură din partea DNA.
Fostul deputat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost trimis în judecată, vineri, de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă.
Acesta este al doilea dosar de corupţie în care Arsene a fost trimis în judecată.
„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În luna iunie 2015, inculpatul Arsene Ionel, în calitățile menționate mai sus, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unui primar de comună din jud. Neamț, membru al aceluiași partid, a pretins de la un alt edil (martor), în schimbul atribuirii contractului având ca obiect ”Construire școală în sat ….., județul Neamț” către firma administrată de soția acestuia din urmă, o parte din lucrări (cele de tâmplărie), să fie subcontractate unei societăți agreate de inculpat.
În temeiul acestei înțelegeri, ca urmare a influenței exercitate de Arsene Ionel asupra edilului, la data de 27 iulie 2015, a fost încheiat contractul de execuție lucrări, cu obiectul de mai sus.
Ulterior, la data de 09 octombrie 2015, societatea câștigătoare a contractului a subcontractat o parte din lucrările de tâmplărie firmei agreate de inculpat, fiind emisă în aceeași zi o factură fiscală în valoare de 150.000 lei (achitată la datele de 16.11.2015 și 07.03.2016 deși produsele de tâmplărie au fost livrate în lunile august și septembrie 2016)”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț.
Anterior, Ionel Arsene a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni.