Istoria bradului de Crăciun: de la decorarea caselor cu frunze de palmier la “lecţia” lui Martin Luther

De când a fost folosit pentru prima dată pentru a marca Sărbătorile de iarnă, bradul împodobit a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale Crăciunului. Decorarea pomului de Crăciun este astăzi un ritual așteptat cu emoție de cei mici, dar și de cei mari, un moment special care strange laolaltă familia.

Legătura dintre pom şi Naşterea Domnului era foarte marcată în secolul al XVI-lea. Acum, însă, componenta religioasă a devenit secundară, locul fiind luat de ideea de sărbătoare ca festin. Istoricii consideră că, în ultimii 20-30 de ani, obiceiurile specifice Sărbătorilor de iarnă sunt parcă golite de sensul lor iniţial.

Obiceiul decorării bradului de Crăciun îşi are originea, după toate probabilităţile, în credinţele vechilor egipteni, care, în timpul solstiţiului de iarnă, îşi împodobeau casele cu frunze de palmieri. De aici, obiceiul a fost preluat de romani, care au înlocuit palmierii cu brazi, considerând că numai crengile lor verzi aveau puterea de a însufleţi iernile geroase, scrie ziarulevenimentul.ro.

Bradul de Crăciun, în accepţiunea pe care o cunoaştem astăzi, îşi are originea undeva în vestul Germaniei. Se spune în acest sens că, într-o piesă populară medievală despre Adam şi Eva, apărea un brad pe ale cărui crengi erau agăţate mere, într-o încercare timidă de simbolizare a Grădinii Raiului. În ziua de 24 decembrie, germanii ţineau în casele lor un Pom al Vieţii, pe care, iniţial, l-am împodobit cu azimioare (semnul creştin al mântuirii), pentru ca apoi să-l „îmbrace” cu turtă dulce sau alte dulciuri.

Bradul ca simbol al Sfintei Treimi

Alte surse dau ca dată a începutului modern al bradului de Crăciun secolul al VII-lea, atunci când un călugăr din Devonshire a venit în Germania pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Conform legendei, acest călugăr s-a folosit de forma triunghiulară a bradului pentru a simboliza Sfânta Treime.

Se dă ca cert anul 1510, ca fiind primul în care s-a decorat bradul. Povestea avea loc în Estonia, de unde s-a reîntors în Germania, acolo unde, în secolul al XVI-lea, pastorul Martin Luther a împodobit bradul cu lumânări, pentru a le explica copiilor lui modul în care strălucesc stelele pe cer.

Britanicii au contribuit foarte mult la popularizarea bradului, în momentul în care Regina Victoria şi Prinţul Albert au apărut în „Illustrated London News”, împreună cu copiii, în jurul unui brad de Crăciun, în anul 1846.

În Statele Unite ale Americii, bradul a apărut, conform unor izvoare, în jurul anului 1747, în rândul comunităţilor germane din Pennsylvania, dar nu a reuşit să se răspândească pe scară largă decât de abia în secolul al XIX-lea, odată cu dezvoltarea comunicaţiilor.

Oricât s-ar încerca o stabilire a datei la care bradul de Crăciun a pătruns în România, rezultatele rămân contradictorii. Unele surse vorbesc despre cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca moment al apariţiei împodobirii bradului de Crăciun la sfârşit de an. Alte surse vorbesc despre studenţii care, mergând să înveţe în ţări precum Austria, Germania sau Franţa, s-au întors în România cu obiceiuri de acolo, pe care au reuşit să le impună şi, la un moment dat, chiar să le dea un farmec autohton.