Magistrații tribunalului Ilfov au decis, joi, ca Jean Pădureanu să rămână în închisoare, relatează B1 TV.
Instanţa a dispus, după ce a analizat expertiza medicală efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală, că nu este necesară întreruperea executării pedepsei lui Jean Pădureanu, întrucât bolile de care acesta suferă pot fi supravegheate şi tratate şi în reţeaua penitenciară.
Decizia nu este una definitivă, astfel că avocații lui Pădureanu pot face recurs la Curtea de Apel.
Fostul patron al Gloriei Bistrița, care suferă de Alzheimer, le-a cerut avocaților, în urmă cu câteva zile, să facă o cerere de grațiere în cazul în care cererea de întrerupere a pedepsei nu va fi admisă de judecători.
Jean Pădureanu a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor în fotbal.
Avocatul lui Jean Pădureanu a depus în 19 martie, la Tribunalul Ilfov, cererea de întrerupere a executării pedepsei de trei ani şi patru luni de închisoare primite de fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, în dosarul transferurilor de jucători.
În 20 martie, instanţa a stabilit că Tribunalul Ilfov este competent să soluţioneze cererea lui Jean Pădureanu şi a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, de către Institutul Naţional de Medicină Legală (INML).
La termenul din 27 martie, avocatul lui Jean Pădureanu, Ion Cazacu, a depus la instanţă documentele medicale din care ar rezulta că Jean Pădureanu a fost diagnosticat cu boala Alzheimer în formă avansată şi demenţă mixtă. Cazacu arăta că, din cauza bolii de care suferă, Pădureanu „uită lucruri elementare, cum ar fi să cumpere alimente din curtea penitenciarului”.
În acest context, avocatul a cerut instanţei ca, prin expertiza medico-legală ce va fi făcută de Institutul Naţional de Medicină Legală în cazul clientului său să se stabilească dacă acesta are nevoie de un însoţitor. Cazacu a mai spus atunci că este necesar să se stabilească şi dacă există în sistemul penitenciar medicamentele necesare pentru tratamentul lui Jean Pădureanu.
Instanţa a stabilit ca obiectivele expertizei să fie starea de sănătate a lui Jean Pădureanu, dacă există tratament şi dacă poate fi administrat permanent în sistemul penitenciar sau în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii, sub pază permanentă, şi dacă s-ar afla în imposibilitatea executării imediate a pedepsei în sistemul penitenciar.