Jean-Paul Wahl, președintele regiunii Europa a Adunării Parlamentare a Francofoniei, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că România nu este suficient de recunoscută şi reprezentată în rândul francofoniei, transmite Mediafax.
„Francofonia nu este doar apărarea limbii franceze, dar este o forţă care reuneşte ţările care au ca limbă oficială limba franceză, dar şi care au o tradiţie istorică şi culturală şi legături cu cultura şi civilizaţia franceză”, a spus Wahl.
Acesta a precizat că francofonia nu se rezumă doar la cultură, ci este şi „o forţă economică şi o forţă politică”.
Întrebat de situaţia actuală a francofoniei, Jean-Paul Wahl a spus: „Francofonia ar trebui să o ducă mai bine. De asta suntem aici”.
Totodată, parlamentarul francez a a menţionat că în cadrul lucrărilor s-au purtat discuţii cu reprezentanţi ai diverselor instituţii din România, cu parlamentari şi miniştri, iar sentimentul este că România nu este suficient reprezentată în rândul francofoniei.
„Avem sentimentul că România nu este suficient de recunoscută şi reprezentată în sânul francofoniei. Sunt convins că dintre toate ţările, în afară de cele care au franceza ca limbă oficială, România este cea care împărtăşeşte cel mai bine şi este mai apropiată de cultura şi civilizaţia franceză”, a spus Wahl.
Potrivit lui Wahl, în acest an a început o acţiune la nivel mondial de consolidare a rolului ţărilor care nu au ca limbă oficială franceza, dar care vibrează şi au legături culturale şi istorice cu Franţa.
„În acest context, al Uniunii Europene, este evident că România trebuie să ocupe un loc important şi cu mai multă vizibilitate”, a mai spus preşedintele regiunii Europa a Adunării Parlamentare a Francofoniei.