Ovidiu Vanghele, jurnalistul euractiv.ro care a dezvăluit că ministrul Educației este membru al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN), înființată de Gabriel Oprea, consideră că Adrian Curaj se află „într-un mare conflict de interese în materie penală”.
„Admite că primește niște bani de la acea entitate, însă acei bani vin din bugetul Ministrului Educației. Bugetul ASSN e mutat la Ministerul Educației. Domnul Curaj e ordonator principal de credite pe bugetul Educației”, a explicat jurnalistul în cadrul emisiunii „X-Press”, moderată de Sabin Orcan.
#DIRECT_ONE_ix4qc4#
Întrebat de ce afirmă că e vorba despre conflict de interese de natură penală, Vanghele a repetat că vorbim despre faptul că bugetul Academiei vine din cel al statului, iar ministrul este ordonatorul acestuia.
„Am insistat o oră și jumătate încercând să aflu cine e beneficiarul donației. Domnul Curaj refuză să spună. La fel și purtătorul de cuvânt”, a adăugat acesta.
Vanghele susține că nu știe exact ce a făcut ministrul în schimbul acelor bani și că într-o discuție pe care a avut-o a reușit să afle că „a avut uneori întâlniri săptămânale sau de două ori sau la două-trei săptămâni. E foarte ciudat ca o Academie să nu aibă comunicări științifice. E un rezervor de cultură. Unde se face ce se pregătește acolo? Unde se duce rezultatul? Eu cred că e ilegal faptul că nu are un site. E o instituție publică”.