Klaus Iohannis a declarat, marți, în conferința de presă comună, susținută cu președintele Sloveniei, Borut Pahor, că regiunea Balcanilor de Vest reprezxintă o prioritate pentru România în perioada în care conduce Consiliul Uniunii Europene. De asemenea, șeful statului a declaray că Summit-ul de la Sibiu din 9 mai va fi un moment-cheie în procesul de definire a priorităților strategice de viitor ale UE.
”Având în vedere că, în acest semestru, România exercită președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, agenda europeană a ocupat, în mod firesc, un loc important în cadrul discuțiilor noastre. Am avut un schimb de opinii în privința viitorului proiectului european, o preocupare comună a României și a Sloveniei și a tuturor statelor membre. Am exprimat angajamentul față de o Uniune coezivă și unită, motto-ul președinției României, ”Coeziunea, o valoare europeană comună” reflectă puternic această viziune.
În acest sens, Summit-ul de la Sibiu din 9 mai va reprezenta un moment cheie în procesul de definire a priorităților strategice de viitor ale Uniunii. Ne dorim ca reuniunea de la Sibiu să fie cadrul unei discuții consensuale între statele membre, care să genereze o viziune clară pentru agenda strategică a Uniunii”, a declarat Klaus Iohannis.
Șeful statului a vorbit și despre Summit-ul celor trei mări, inițiativă acre va fi preluată de Slovenia.
”Am discutat, evident, despre dosarele grele de pe agenda UE. O temă foarte importantă în acest context este migrația și efortul României de a avansa negocierile în acest domeniu foarte complicat. Am reiterat sprijinul comun pentru politica de extindere a Uniunii Europene în Balcanii de Vest, conform meritelor proprii ale statelor din regiune în îndeplinirea criteriilor de aderare. În acest context, am evidențiat faptul că regiunea Balcanilor de Vest va reprezenta una dintre prioritățile președinției române a Consiliului UE.
O altă temă foarte importantă pentru noi doi a fost Summit-ul celor 3 mări, inițiativa care a avut loc anul trecut la Palatul Cotroceni, o inițiativă care va fi preluată și continuată de Slovenia, sub conducerea domnului președinte Pahor. Această întâlnire va avea loc în luna iunie.
Am discutat despre vecinătatea estică, despre regiunea Mării Negre și despre apărarea colectivă”, a mai spus Klaus Iohannis.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.