Klaus Iohannis: Statutul procurorului a fost și este în continuare sub asaltul unor autorități politice (VIDEO)

Klaus Iohannis: Statutul procurorului a fost și este în continuare sub asaltul unor autorități politice (VIDEO)
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, la prezentarea raportului de activitate pe 2018 a Parchetului General, despre ceea ce a anumit ”asaltul unor autorități politice” asupra statutului procurorului. Șeful statului a precizat că, în ciuda oricăror presiuni, cei care activează în sfera puterii legislative trebuie să ”protejeze statul de drept și să garanteze drepturile și libertățile cetățeanului”.

”Statutul procurorului a fost și este în continuare sub asaltul unor autorități politice, care urmăresc supunerea acestuia voinței politicului, care prin esența sa este subiectivă, partizană și schimbătoare.

În ciuda acestui atac susținut asupra justiției și a încercărilor factorilor politici de subordonare a procurorilor, idealurile, principiile și normele care vă ghidează activitatea trebuie să rămână aliniate atât la interesele generale ale societății, cât și la valorile europene.

Activitatea dumneavoastră este una indispensabilă realizării actului de justiție și apărării drepturilor și libertăților cetățenilor, de aceea vocea dumneavoastră trebuie să fie ascultată mai ales atunci când îndeplinirea misiunii pe care o aveți este îngreunată sau chiar pusă în pericol”, a declarat Klaus Iohannis.

Șeful statului a insistat că misiunea instituțională a magistratului nu trebuie sub nicio formă să fie deturnată.

”Este responsabilitatea tuturor celor care activează în sfera puterii legislative și executive să protejeze statul de drept și să garanteze drepturile și libertățile cetățeanului.

Din această perspectivă, rolul magistraților este esențial. Curajul, integritatea și dorința constantă de a oferi cetățenilor o țară mai sigură, unde cei care încalcă legea nu scapă nepedepsiți, restituind societății și prejudiciul cauzat, sunt repere importante în activitatea dumneavoastră.

Misiunea instituțională a magistratului nu trebuie sub nicio formă să fie deturnată, chiar dacă în ultima vreme presiunile asupra procurorilor s-au intensificat, iar interferența factorului politic în actul de justiție a devenit din ce în ce mai pregnantă”, a mai spus președintele.

Totodată, Klaus Iohannis a dat asigurări că rămâne un susținător ferm al unei justiții independete și funcționale.

”Am fost și rămân un susținător ferm al unei justiții independente și funcționale, care garantează și respectă drepturile și libertățile cetățenilor. Veți găsi întotdeauna în mine un partener în respectarea legii și în realizarea misiunii constituționale a Ministerului Public.

Încrederea de care vă bucurați în rândul opiniei publice trebuie să vă onoreze și să vă determine să vă desfășurați activitatea cu aceeași verticalitate, arătând constant că principiul constituțional conform căruia nimeni nu este mai presus de lege este o realitate, și nu un simplu deziderat”, a conchis Klaus Iohannis.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.