Dacă există interese paralele, acestea sunt ale celor care prăduiesc bugetul de stat, care au fost prinşi şi care acum doresc blocarea Justiţiei, a declarat Laura Codruţa Kovesi, referitor la existenţa aşa-zisului stat paralel.
Întrebată despre așa-zisul stat paralel din care, susțin criticii ei, ar face și ea parte, șefa DNA a răspuns: "Există interesul paralel al celor care au comis fapte penale și au prăduit bugetul de stat. Deci, dacă vorbim de interese paralele acestea sunt interese paralele ale celor care au prejudiciat și au prăduit bugetul de stat”.
Într-un interviu pentru Agerpres, Kovesi a insistat că DNA respectă legea și procurorii sunt verificați: "Noi, cei din DNA, în tot ceea ce facem respectăm legea. Suntem verificaţi în ceea ce facem. Dosarele noastre sunt judecate de către judecători care verifică modul în care s-au administrat probele, care judecă cazurile noastre. Când se pronunţă o soluţie definitivă de condamnare, în 90% din cazuri avem răspunsuri la toate aceste acuzaţii. Faptul că persoane care sunt cercetate de DNA fac tot felul de acuzaţii nu înseamnă că ele sunt şi adevărate şi, dacă există interese paralele, există interese paralele ale celor care prăduiesc bugetul de stat, care au fost prinşi şi care îşi doresc ca justiţia să se blocheze".
Aceasta a mai punctat faptul că, în majoritatea cazurilor, acuzațiile întreptate împotriva procurorilor și judecătorilor vin de la persoane care sunt implicate în diverse dosare sau care chiar au fost condamnate.