UPDATE:Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii va pronunţa pe 5 noiembrie sancţiunea pentru Laura Codruţa Kovesi ca urmare a abaterii disciplinare sesizatăde Inspecţia Judiciară.
Laura Codruţa Kovesi va afla miercuri sancţiune disciplinară pe care o va primi din partea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii ca urmare a acţiunii deschise de Inspecţia Judiciară după ce a inserat într-un comunicat de presă pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul DNA Ploieşti care constituiau probe într-un dosar instrumentat de parchetul anticorupţie.
Acest comunicat de presă a fost postat de DNA imediat după ce Vlad Cosma a început să lanseze public acuzaţii la adresa procurorilor din DNA Prahova.
În urma acestui comunicat, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, la data faptei procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru nerespectarea (…) confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, abatere disciplinară prevăzută de articolul 99 litera j) din Legea 303/2004.
“Inspectorii judiciari au reţinut că procurorul a inserat în comunicatul de presă nr. 126/VIII/3/2018 pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, despre care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi care constituiau probe într-un dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”, se precizează în comunicat.
Fostul procuror-şef DNA mai este vizat de o sesizare a Inspecţiei Judiciare privind săvârşirea unor abateri disciplinare.
Redăm mai jos integral comunicatul DNA din februarie 2018 pentru care este acum supusă sancţiunilor:
”Cu referire la emisiunea difuzată de postul de televiziune Antena 3, în cursul serii de 11 februarie 2018, în care au fost prezentate o serie de înregistrări audio, ce redau presupuse discuții purtate de procurorul șef al Serviciului Teritorial Ploiești – Onea Lucian cu inculpatul Cosma Vlad, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
1. Vlad Cosma, inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție, a prezentat denaturat situația dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal.
2. Relevant este că, anterior difuzării înregistrărilor, persoane din anturajul acestuia, s-au prezentat în mod repetat la șeful Serviciului Teritorial Ploiești și, în lipsa acestuia, la alți procurori/ofițeri de poliție judiciară – ultima dată vineri, 9 februarie 2018 – cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situație juridică favorabilă lui și tatălui său – inculpatul Cosma Mircea (cercetat pentru luare de mită și abuz în serviciu în același dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat și fiul său).
În concret, procurorilor li se cerea să nu deruleze o anchetă penală cu privire la presupuse infracțiuni aflate în legătură cu dosarul deja trimis în judecată, precum și să întocmească și să elibereze un înscris care să îi folosească inculpatului Cosma Mircea la îmbunătățirea situației juridice în dosarul aflat la ICCJ, în faza procesuală a apelului.
Persoanele respective au atras atenție procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje, special realizate pentru compromiterea procurorilor și ofițerilor de poliție care au instrumentat mai multe cauze penale, printre care și cel privindu-i pe inculpații sus menționați.
Transcriere discuție dintre persoană din anturajul lui Mircea Cosma și ofițer de poliție de la ST Ploiești – 09.02.2018
Persoană: … Duminică iese pe televizor. Și-au făcut niște înregistrări, niște chestii de genul ăsta… și vor să iasă pe televizor să distrugă pe toată lumea.
… N-am ce să fac! Că asta… că n-au… Au făcut, au aranjat tot! Să… Vor să iasă duminică, să iasă pe televizor cu ele.
… Nici nu v-am spus!… Și dacă va fi un scandal foarte mare și o bășică foarte mare, care va exploda, pentru că el are niște chestii foarte, foarte…
… O să iasă un scan… o să iasă un scandal fantastic, că se duce la presă, care presa e împotriva voastră! Și o să fie o… întreg scandal. Eu acuma vă spun decât… vă spun… vă trag un semnal de alarmă… Adică, ce puteți să faceți?… că nu puteți să le faceți, că el le are… Oricum sunt toate date, montate…
… Ei au ce au, că… ăla mi-a zis: ”…Domn’e (…) nu mi-au dat nici măcar o caracterizare pentru tata!”
… Dumneavoastră trebuie să înțelegeți, că nu e de glumă! Au făcut niște discuții mari pe la C.S.M., pe la CONSILIUL MAGISTRATURII, pe la ÎNALTA CURTE… tot felul de discuții… cu S.R.I.-ul… s-au înțeles… au fost toți, împreună, la SEBI GHIȚĂ, în… în ăsta, cum îi spune? În… ă… în SERBIA.
… Au avut pe-acolo discuții… le-a arătat… au montat împreună… Sunt montate oficial cu ăia după la R.T.V., cu GÂDEA, de la ANTENA 3… Deci, nu… nu e un scăndăluț!
… E ditamai regia făcută! O să transmită două posturi în direct… și ROMÂNIA TV… și ANTENA 3! ANTENA 3 o să fie în direct, cu totul, absolut…!
… Doamna… trebuie găsită o variantă prin care să scăpați de ăștia după cap, că o să vi se rupă picioarele la toți! Credeți-mă, s-au făcut niște…!
Ofițer DNA: Ce variantă? Care ar fi varianta?
Persoană: Nu știu! Să-l lăsați, dracu’, în pace!
…trebuie să ne așezăm undeva, să căutăm o variantă, să pice la o pace, să facă într-un fel, că o să vadă ce recul o să aibă prima…
….Duminică apare… Trebuia să apară pe data de 15… eu știam ceva, n-am fost sigur… da’ am avut noi… ne-a amânat nouă procesu’… și acum avem pe 18 proces… și s-ar putea să fie ultimul, că încep dezbaterile și… a zis … „Ce să mai fac cu alea, dacă mă duc la pușcărie?”
…Cu cât ajungi mai sus, căderea e în jos… și eu acuma vă spun în felul următor… asta, așa… fac o discuție… și uit că am făcut-o! Vedeți-vă de pielea dumneavoastră, că sunteți la fel de băgată ca și ceilalți!
… Este vorba și de serviciul, și de salariile, și …[neinteligibil]…, și de familia dumneavoastră.
…Da! Eu, cu ochii mei am văzut! Mi-e milă de dumnea… Eu vă spun cinstit! Vedeți-vă de pielea dumneavoastră!
…Oamenii-s nebuni! Nu vă dați seama ce filme au făcut, ce discuții, ce îmbârligări! Au discuții cu CIUTACU, cu… cu nu știu care, cu nu știu care, cu nu știu care, cu nu știu… cu douăzeci de inși… cu VICOL, cu BLAGA, cu UDREA, cu BICA, care intră în direct de nu știu unde, cu PONTA, care nu știu ce vine să zică. O să fie un scandal monstru! N-au vrut să facă chestia asta c-a picat Guvernu’ și n-au vrut să …[neinteligibil]… una cu alta! Cu DRAGNEA, care îi cere schimbarea lui KÖVESI… cu înregistrări, în care discută NEGULESCU la telefon…
… E ticluită ca lumea și sunt pregătiți rău de tot!
… Și după ce vedem primul set și vedem impactul care este… o să vă dau un telefon, că vin… și vedem.
Transcriere discuție dintre o altă persoană din anturajul familiei Cosma și procuror ST Ploiești – 29.01.2018
Persoană: Nu! Problema e că… o să înceapă un mare scandal la ANTENA 3… și v-au filmat… și pe dumneavoastră……Nu știu! Au intrat doi… cablați cu interfoane, cu camere, cu tot…
… Intră și GHIȚĂ de la BELGRAD, în direct… S-a dus VOICULESCU acolo… Adică, e o chestiune amplă, care e numa’ pe D.N.A. Ploiești!…. VLĂDUȚ COSMA. Are termen în februarie și acuma vrea să dea drumul…
…Și… concluziile ajung la KÖVESI. că de aia s-a dus VOICULESCU, că vor să… habar n-am!… ă… știu doar că o să le dea drumu’… la ANTENA 3, la GÂDEA, …, tot se duc, fac repetiții… montaje. Serios!
… Da, nu știu. Că miza e alta, miza e de distrugere, nu de cancan!
… Adică, nu e o situație de cancan, că vor să dea niște înregistrări! Ideea e să-l distrugă pe domnul ONEA… nu știu!… să ajungă la KÖVESI… Dacă e și VOICULESCU băgat… și GHIȚĂ… în treaba asta, e o chestiune mai serioasă! Nu e făcută doar așa, de… VLĂDUȚ!
3. Difuzarea înregistrărilor, cum – de altfel – a afirmat și unul dintre cei doi interlocutori, are ca scop compromiterea procurorilor și a ofițerilor de poliție care au instrumentat cauzele privind pe Cosma Mircea, Cosma Vlad și pe fostul deputat Ghiță Sebastian Aurelian, în condițiile în care, așa cum am menționat, pe rolul ICCJ se află dosarul penal cu termen la data de 19 februarie 2018.
La acest moment, alte detalii nu pot fi furnizate, deoarece aspectele menționate fac obiectul unui dosar penal având ca obiect, între alte infracțiuni, și infracțiunea de șantaj.”