Legea recursului compensatoriu marca PSD-ALDE sau de ce preferă deținuții penitenciarele insalubre, și nu cele moderne

Legea recursului compensatoriu marca PSD-ALDE sau de ce preferă deținuții penitenciarele insalubre, și nu cele moderne

Legea recursului compensatoriu adoptată de majoritatea PSD-ALDE golește închisorile moderne, în condițiile în care deținuții preferă transferul în penitenciarele insalubre și suprapopulate, pentru a beneficia de reducerea cu o cincime a pedepsei, potrivit g4media.ro.

Prin urmare, penitenciarele noi, cum ar fi cele din Arad sau Giurgiu, sunt ocupate doar în proporție de 80%, în timp ce închisorele vechi, ca cele din Iași și Focșani, au cu 50% mai mulți deținuți față de normele europene, transmite digi24.ro.

Spre exemplu, închisoarea de la Arad este una dintre cele mai moderne din țară. Nu numai că deținuții au în celule televizor, toaletă și duș, dar pot să se și relaxeze în săli de teatru, de sport și în biblioteci. Surprinzător sau nu, chiar și temperatura în penitenciar este monitorizată.

Ei, bine, chiar și așa, numărul deținuților este mai mic decât capacitatea închisorii (980 de deținuți pe 1.157 de locuri). Vestea este cu atât mai halucinantă, având în vedere că alte penitenciare, mult mai vechi și mai insalubre, sunt ocupate în proporție de 155%. Motivul? Ca să beneficieze de reducerea pedepsei, deţinuţii fac cereri de transfer în închisori rudimentare.

Potrivit legii recursului compensatoriu, dacă un deținut stă într-un penitenciar care nu-i oferă cel puțin patru metri pătrați de spațiu în celulă și condiții bune de cazare, beneficiează de reducerea pedepsei cu o cincime. Adică la 30 de zile de detenție îi sunt luate în calcul 36 de zile din pedeapsă.

În ultimii ani, scrie sursa citată, 1.800 de deținuți au cerut să fie transferați de la Arad, în alte penitenciare. Mihai Istrate este unul dintre ei. A fost condamnat în 2017. După ce a stat o lună în penitenciarul de la Craiova, a fost transferat la Arad. Craiova e un penitenciar populat 127%. Mihai Istrate stătea acolo cu încă 18 deținuți în celulă. La Arad, are doar doi colegi. Cu toate acestea, vrea să fie transferat înapoi la Craiova. Motivul trecut în cerere e că vrea să fie aproape de familie.