În spatele carierei de succes a lui Leonardo DiCaprio se ascunde o copilărie în care posibilitățile financiare lipseau cu desăvârșire. Este unul dintre cei mai apreciați oameni ai vremurilor noastre, filmele în care apare el sunt printre cele mai vizionate, reprezintă un model de urmat pentru mulți tineri, însă cu toate acestea, puțini sunt cei care-i cunosc povestea de viață.
Leonardo DiCaprio, în vârstă de 42 de ani, este deținătorul unui premiu Oscar, mulțumită rolului din filmul "The Revenant", și este cel care a dat naștere personajului Jack din îndrăgitul film "Titanic". Filmele în care a jucat i-au adus popularitate, dar și sute de milioane de dolari. Și totuși, actorul a mărturisit că viața lui nu a fost mereu la fel de ușoară fiindcă mama lui a fost secretară, iar tatăl său a fost vânzător de venzi desenate, potrivit Adevărul.
„Întotdeauna m-am gândit la bani, mereu mă întrebam ce soluţie aş putea găsi pentru ca familia mea să-şi permită anumite lucruri, aşa că actoria a părut calea cea mai scurtă pentru a scăpa de sărăcie şi mizerie“, a dezvăluit starul pentru „The Telegraph“.