Liderul sindicaliștilor de la ROMATSA, Florin Diaconu, a declarat pentru B1 TV că nu știa de transferul președintelui ROMATSA, Aurel Stanciu, în Ministerul Transporturilor.
„Tot ce știu este de la postul dumneavoastră. Nu am nicio confirmare oficială. Dacă e așa pare o măsură poate să ne ajute un pic un conclictul în care am ajuns. În discuția cu noi nu s-a pus în discuție dacă domnul Matache a cerut sau nu demisia domnului Stanciu. Noi am cerut domnului ministru, dar nu am înțeles că domnul ministru ar avea intenții de genul acesta.
Nu am avut niciun motiv ca să cred că în seara asta se va rezolva problema. Această mutare poate fi un pas în deblocarea negocierilor„, a spus Florin Diaconu (foto stânga).
La întrebarea dacă este convenabilă această mutare pentru sindicaliștii ROMATSA, șeful acestora a spus că că e cazul să tragă concluzii până nu înțelege exact despre ce este vorba.
„Sper că domnul Stanciu să își găsească și alte domenii de activitate. Ne-a luat prin surprindere mișcarea din seara aceasta„, a mai spus Florin Diaconu.