Limba română le-a dat de furcă elevilor, la examenul de Bacalaureat: Vezi ce perle au descoperit profesorii în lucrări

Limba română le-a dat de furcă elevilor, la examenul de Bacalaureat: Vezi ce perle au descoperit profesorii în lucrări

Perlele de la examenul de Bacalaureat la proba scrisă de limba și literatura română nu au lipsit nici în acest an. Absolvenţii de liceu au avut de rezolvat subiecte din operele lui Lucian Blaga sau Mihai Eminescu. Se pare că al doilea și ultimul subiect le-au dat elevilor cele mai multe bătăi de cap.

La partea a II-a, unde se cerea redactarea unui eseu argumentativ pe marginea citatului din Lucian Blaga- „Nu e de ajuns să ai mari calităţi, trebuie să ştii cum să le foloseşti cu rost”, elevii au avut ezitări în a-și exprima cum trebuie ideile, scrie Gândul.

– Putem avea multe beneficii dacă ştim să evităm să trecem pe partea snobismului care şi el poate fi de multe ori o calitate.

– Sunt de părere că un om poate avea cele mai mici calităţi, dar atâta timp cât le arată, le scoate în evidenţă şi le foloseşte cu un scop, este mai de preţ ca un om cu calităţi „imense” care le ţine numai pentru el.

– Neştiind să-şi pună în evidenţă calităţile de care dispune, acestea nu îi sunt practic de niciun folos omului. Orice calitate oricât de mică sau de nesemnificativă de care dispune o poate folosi la momentul potrivit în situaţii de urgenţă.

– Pentru a avea calităţi trebuie să fii şi puţin inteligent

Deși „Luceafărul” este una dintre cele mai populare opere literare, liceeni tot s-au încurcat la exprimare:

-Luceafarul e cea mai lungă poezie românească şi din lume, deşi nu s-a hotărât exact câte strofe are

-Ce poate fi mai frumos ca o floare albastră? Aşa i-a venit poetului ideea să scrie despre iubirea lui cu o floare care nu creşte pe toate drumurile

-În Luceafărul, sunt prezente două planuri: terestru şi extraterestru.

Elevii susțin miercuri proba obligatorie a profilului, la matematică şi istorie în funcţie de profilul ales. Examenul de Bacalaureat continuă pe 6 iulie cu proba la alegere a profilului şi specializării.
 

Tags:
Ultima oră
00:06 - Fost ministru francez al justiției, inculpat pentru corupție și abuz de putere: Rachida Dati e cercetată pentru activitatea sa de avocat al Renault în vremea lui Carlos Ghosn, când era și eurodeputată
00:00 - Medicul Adrian Marinescu, despre a treia doză de vaccin anti-COVID: Să putem lua în calcul noile mutații
23:54 - Premierul Florin Cîțu: “Dacă mai e nevoie ne vom mai vaccina o dată”
23:20 - Valeriu Gheorghiță, despre eșecul campaniei de vaccinare: Cred că vorbim despre o problemă sistemică. Ține de încrederea populației în autorități și de educație
23:04 - Florin Cîțu: PNRR va fi aprobat în septembrie. Primii bani ar putea veni în noiembrie, dar anumite proiecte ar putea începe mai devreme cu resurse de la buget și decontăm din PNRR
23:03 - Premierul Cîţu, despre afirmația ministrului Sportului la adresa Anei Maria Popescu: A fost un comentariu nefericit
22:35 - Valeriu Gheorghiță, despre valul 4 al pandemiei: Cifrele arată bine, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fim preocupați sau să nu luăm în serios toată această situație
22:26 - Valeriu Gheorghiță: Vorbim de un val 4 în majoritatea țărilor europene. Sunt analizate pe de o parte măsuri de motivare pentru vaccinare, iar pe de altă parte e luat în calcul un pachet de restricții (VIDEO)
22:12 - Valeriu Gheorghiță: „Este o prioritate să creștem numărul persoanelor vaccinate cu prima schemă”
22:00 - Florin Cîțu, despre declarația lui Ludovic Orban privind neatingerea țintei de vaccinare: M-a mâhnit