Liviu Dragnea, despre dezvăluirile lui Dan Andronic că ar fi jucat tenis cu George Maior și Florian Coldea: "Nu te duci la SRI ca să joci tenis" (VIDEO)

Liviu Dragnea, despre dezvăluirile lui Dan Andronic că ar fi jucat tenis cu George Maior și Florian Coldea: "Nu te duci la SRI ca să joci tenis" (VIDEO)

Președintele PSD Liviu Dragnea a vorbit în emisiunea "Dosar de Politician" despre dezvăluirile lui Dan Andronic care a povestit despre meciuri de tenis care ar fi avut loc în mai multe locuri din București, inclusiv la o bază SRI, și la care ar fi luat parte oameni importanți din politică precum Liviu Dragnea sau Victor Ponta și persoane la vârful SRI, precum George Maior sau Florian Coldea.

"Eu am jucat tenis în mai multe locuri, sper că nu e o infracțiune. Am jucat cu alți oameni. Eu nu îmi aduc aminte ca la aceste partide să fi fost Dan Andronic. (…)

Nu știu dacă ei sunt jucători de tenis (nr. Florian Coldea și George Maior). Foarte multe partide le-am jucat la baza domnului Pescariu. Aproape tot timpul am vrut să joc tenis cu oameni care se pricep mai bine decât mine la tenis ca să am ce să învăt și să fie și meciurile mai interesante. Nu te duci la SRI ca să joci tenis, cred eu.

Eu am făcut echipă și mai fac echipă cu George Cosac. Am jucat și cu Victor Ponta, era adversar, el făcea echipă cu Dinu Pescariu și eu cu George Cosac. Am jucat și cu Vasile Dîncu, câteodată joacă bine, dar de cele mai multe ori nu", a precizat Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea, despre dezvăluirile lui Dan Andronic că ar fi jucat tenis cu George Maior și Florian Coldea: "Nu te duci la SRI ca să joci tenis"

#DIRECT_ONE_kocmwc#

Întrebat despre relația pe care o are în prezent cu Vasile Dâncu, liderul PSD a precizat că e una "bună", iar părerea lui este una importantă de ținut cont.

"Cred că Vasile Dâncu ar fi vrut dacă eu eram prim-ministru să intre cu mine în guvern. Nefiind cazul, nu l-am mai întrebat, dar cred ar fi intrat cu mine în guvern, cred, nu am avut această discuție", a mai subliniat președintele PSD.