Liviu Pop revine cu EXPLICAȚIA: De ce este nevoie de un manual pentru ora de Educație Fizică

Liviu Pop revine cu EXPLICAȚIA: De ce este nevoie de un manual pentru ora de Educație Fizică

Ministrul Educației, Liviu Pop, a vorbit despre decizia anunțată cu privire la realizarea unui manual pentru disciplina Educație Fizică.

Acesta spune că manualul le va fi de ajutor atât elevilor, cât și profesorilor.

"Nu este influențată ora de sport de apariția acestui manual. În acest manual se arată corect cum se fac anumite exerciții, se explică corect mult mai pe îndelete anumite elemente pe care profesorul de sport le explică foarte, foarte repede. Lucruri pentru unii banale, pentru alții sofisticate, necunoscute, de aceea ora de educație fizică se desfășoară conform programei în sala de sport sau pe teren, dar nu influențează apariția manualului alte forme de evaluare pentru elevi decât cele prevăzute de lege. Prioritatea mea este să avem manuale la toate disciplinele, pentru că toate sunt importante", a spus Liviu Pop, potrivit știripesurse.

În plus, Liviu Pop a mai spus că sunt 108 discipline, dar doar 25 dintre acestea beneficiază de manuale.

"Pentru cele 108 discipline pentru care trebuie să asigurăm manuale, că așa prevede legea, doar pentru 25 de discipline s-au depus oferte. Din cele 25 la care editurile au depus oferte, numai la șapte nu au fost contestații. Joi am semnat Ordinul de Ministru pentru cele șapte titluri, între care se află și manualul pentru Educație fizică. La celelalte 18 sunt contestații care se vor finaliza în 7 august. La toate celelalte titluri la care nu s-au depus oferte de manuale, sau la care s-au depus și au fost respinse, există riscul ca elevul de clasa a V-a să nu primească, în 11 septembrie, când începe anul școlar, un manual în conformitate cu programa școlară. Faptul că noua programă școlară introduce la clasa a V-a informatica drept disciplină pe care nu a avut-o niciodată și manuale la toate disciplinele pe care elevul le face este un pas înainte", a spus ministrul Educației, Liviu Pop.

Tags: