Locul din România în care casele se vând la 10.000 de euro / Condițiile ca la oraș au atras zeci de oameni

Locul din România în care casele se vând la 10.000 de euro / Condițiile ca la oraș au atras zeci de oameni
Foto simbol: Pixabay.com

Unele cătune din România, parcă rupte din Rai, pierd tot mai mulți oameni de la an la an. Fără niciun viitor, multe localități au încă ulițe de pământ, sunt fără canalizare, magazine sau farmacii, în timp ce altele au reușit să atragă noi locuitori.

În satul Chiliu, din Gorj, doar 30 de case mai sunt construite. Oaspeții lipsesc, chiar dacă unii proprietari au construit recent noi locuințe.

Nu de parte, un alt cătun, Rătez, încearcă să supraviețuiască. În trecut era o comună, cu bancă, primărie, școală și magazine, iar acum totul este o ruină.

„Uite temelia, este acolo. Şcoala, de la şcoală în sus, toate casele sunt pustii. S-au stabilit copiii fiecare prin Bucureşti, prin toată ţara”, a spus o localnică.

Mulți localnici speră să mai apuce să vadă asfalt în locul pietrișului

Localnicii acestor cătune speră doar să mai apuce să vadă asfalt în locul pietrișului din fața porții. Autoritățile locale le promit lucrări cu bani de la Ministerul Dezvoltării, care ar putea fi primul pas în încercarea de a-i atrage înapoi pe cei care au ales orașul.

Un sat din Hunedoara a reușit să oprească depopularea prin condițiile create.

„Avem acestă parte de infrastructură, curentul electric, fibră pentru telefonie. În general, atunci când au cumpărat aceste proprietăţi, s-au interesat şi au considerat că această zonă este potrivită pentru ei”, a spus Horia Flavius Jurcă, primar Blăjeni, potrivit Observator.

În acele locuri, peste 50 de gospodării și-au găsit noi proprietari, iar prețul acestora pornesc de la 10.000-20.000 de euro.

În prezent, la nivel național, peste 126 de localități au fost abandonate complet.