Lucrările, la una dintre cele mai importante baze americane din estul Europei, Deveselu, din judeţul Olt, care au început în 2013, sunt aproape de final. 200 de militari americani vor lucra aici, iar comanda bazei aparține aparţine forţelor navale ale SUA, notează Digi 24.
Aici va fi găzduită o parte a scutului NATO antirachetă, care trebuie să fie funcţional până la sfârşitul acestui an.
Militarii americani se apropie de terminarea lucrărilor la construcţiile, așa că au imortalizat fiecare etapă, iar fotografiile au fost postate pe reţelele de socializare.
Lucările au început în anul 2013. Până acum au fost ridicate mai multe constructii care vor găzdui sistemul Aegis.
Mai exact, un radar fix de ultimă generaţie şi un sistem de lansare al rachetelor. Acestea vor avea rolul de a intercepta şi distruge alte rachete lansate de inamic.
Apropierea de final a proiectului NATO a nemulţumit Moscova. Generalul Valeri Gherasimov, şeful statului Major al Armatei ruse a lansat ameninţări la adresa statelor care fac parte din acest sistem.
„Puterile non-nucleare care vor găzdui elemente antirachetă au devenit obiective prioritare ale reacţiei militare a Rusiei”, a declarat Valeri Gherasimov.
Baza de la Deveselu are o suprafaţă de 175 de hectare, iar valoarea investiţiei se ridică la 120 de milioane de dolari, bani alocaţi de administraţia de la Washington.