"Mă străduiesc, dar sunt incapabil" Andrei Pleșu, despre EXIGENȚELE românilor

"Mă străduiesc, dar sunt incapabil" Andrei Pleșu, despre EXIGENȚELE românilor

Scriitorul Andrei Pleșu face, în editorialul de luni, o analiză a comentariilor pe care le primește de la cititori. Părerile sunt împărțite, iar autorul trece în revistă câteva dintre cele mai importante reproșuri care i se aduc, dar și cuvintele de “încurajare” care îl determină să scrie mai deaprte opinii despre oameni şi împrejurări.

La rubrica ”reproşuri”:

“Nu scriu ce trebuie; Nu scriu despre ce trebuie; Scriu în loc să trec la treabă

Trec peste alte ”amenzi”, venite la pachet cu celelalte: fac greşeli de gramatică, folosesc cuvinte fandosite, abuzez de ghilimele, umblu cu manipulări etc. etc. etc.

Îmi cer scuze. Nu pot acoperi toate exigenţele cititorilor români. Mă străduiesc, dar sînt incapabil”, scrie Pleșu în editorialul de pe Adevărul.ro.

La rubrica ”încurajări” civice şi prieteneşti:

”Uite că, totuşi, după fiecare articol, ai multe comentarii şi, printre ele, se găsesc şi unele favorabile; Trebuie să te pronunţi, să fii prezent. Altfel, nu se vor auzi, pe scena publică, decît vocile harnice, ”nedilematice””, arată acesta.

“Una peste alta, mă simt mai curînd demobilizat. Nu-mi pot depăşi ezitările, decît spunîndu-mi că scriu doar pentru că asta ştiu să fac. Scrisul e singurul meu mod de a funcţiona în acord cu mine însumi, mai ales dacă se întîmplă să am şi ecouri binevoitoare din partea cîtorva cititori. În rest, ştiu foarte bine că nu scriitorii şi artiştii în genere determină mersul lumii. Rostul lor este doar, uneori, să o facă suportabilă. Sau pur şi simplu să o povestească, cu un glas obosit sau ironic, în ideea că, în anumite situaţii, întunecimea se poate ”salva”, melancolic, prin comentariu…”, conchide Andrei Pleșu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`